Turneu de un milion de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

IRB Nations Cup este cea mai importantă competiţie organizată în România, cu un buget-record Organizatorii au scos din buzunar un milion de euro pentru o competiţie de valoare, transmisă

IRB Nations Cup este cea mai importantă competiţie organizată în România, cu un buget-record

Organizatorii au scos din buzunar un milion de euro pentru o competiţie de valoare, transmisă pe cinci continente.

Pentru prima oară în istoria modernă a rugbyului un turneu se dispută în nocturnă, la Bucureşti. IRB Nations Cup a debutat pe 7 iunie şi se va încheia pe 20 iunie. Instalaţia de la terenul Arcul de Triumf are 1.100 de lucşi pe metru pătrat şi 80 de reflectoare, în greutate de trei tone fiecare, care luminează arena ce găzduieşte această competiţie.

Firma Philips s-a ocupat de lucrare, pe care a dus-o la bun sfârşit în doar zece luni. La IRB Nation Cup s-au acreditat 75 de reprezentanţi ai mass-media, nouă dintre aceştia fiind din afara ţării.

Jumătate de tonă de gheaţă pentru sportivi

Refacerea unui jucător este complexă, un rugbist de performanţă având nevoie de kilograme de gheaţă şi de aproximativ două tuburi de unguente pentru a fi apt de un nou meci. Cei 156 de sportivi din Italia, Africa de Sud, Rusia, Georgia, Uruguay şi România folosesc, în total, 500 de kilograme de gheaţă pentru a reveni pe gazon în condiţii optime pentru o nouă partidă.

Echipa cu cele mai multe probleme culinare este cea a Italiei, care a comandat la acest turneu aproximativ 250 de kilograme de paste, după cum informează site-ul oficial al turneului. Cel mai înalt jucător este sud-africanul Du Plessis, care măsoară 1,98 metri, în timp ce pilierul rus Alexey Chernyeshev cântâreşte 125 de kilograme. Mai mult, meciurile de la IRB Nations Cup sunt transmise pe cinci continente, partidele fiind preluate de Eurosport, ESPN, Setanta TV sau SuperSport.

În fiecare etapă se dispută trei meciuri, echivalentul a 12 ore de rugby efectiv. La aceste întâlniri sunt prezenţi, pe stadionul Arcul de Triumf din Capitală, aproximativ patru mii de iubitori ai acestui sport. Altfel, jucătorii români au ales o cale inedită de a se relaxa între două partide, mergând pe lacul Snagov.

Acolo s-au plimbat cu şalupa şi au încercat senzaţiile tari pe celebra "banană", un fel de barcă gonflabilă cu mânere.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite