Trişează Rafael Nadal?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul 1 mondial Rafael Nadal, care a cucerit anul acest primul să titlu la US Open, obţinând la doar 24 de ani cele patru trofee ale turneelor de Grand Slam, s-a dat de gol într-un interviu în publicaţia „El Pais" că la ultima minge de meci, în finala cu Novak Djokovici, spaniolul a primit indicaţii de la antrenorul său, unchiul Toni, ceea ce este împotriva regulamentului.

Interviatorul: „Te-ai uitat la staff şi erai atât de nervos că ai întrebat: „Unde? Unde să servesc?" A fost aşa de greu?"
Nadal: „Era ultimul game când serveam pentru meci... Nu ştiam unde să servesc. În centru, mai jos, pe mijloc sau să încerc clasicul serviciu şi apoi să vin cu forehand-ul. Ei mi-au spus să servesc larg şi aşa am făcut"

Asemenea indicaţii din partea staffului sunt împotriva regulamentului, iar Nadal ştie asta şi nu este la prima abatere.

În 2006, Roger Federer s-a plâns că unchiul lui Nadal, Toni, l-a sfătuit din lojă pe iberic la unul dintre confruntările sale. „Frustrarea mea se îndrepta către Toni. Nu l-am acuzat pe Nadal că a trişat", a explicat atunci elveţianul.

La Wimbledonul de anul acesta, spaniolul a fost amendat cu 2.000 de dolari pentru că a primit indicaţii de la antrenor în timpul rundei a treia. La conferinţa de presă de după partidă, Nadal a recunoscut că „Toni vorbea câteodată prea mult, dar asta se întâmpla în trecut...dar azi nu a vorbit, după părerea mea".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite