Titlu-pansament pentru Tureanu!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inclus recent în International Hall Of Fame, cel mai mare hocheist român din istorie s-a operat în urmă cu două săptămâni la coloană. Ignorat total în ultimele două decenii de lumea sportului, Doru Tureanu (57 de ani) a primit în sfârşit  trofeul pe care îl aştepta de mult.

Poreclit „Dobrin al gheţii", Doru Tureanu a fost idolul unor generaţii întregi de hocheişti. Vârsta, problemele medicale şi nepăsarea celor din jur l-au transformat acum însă într-un personal bătrânel nostalgic. „Mă uit şi acum la pozele din acei ani. Veneau 7.000 de oameni pe Flamaropol la derby-uri, iar galeria lui Dinamo scanda «este bun canadianu', dar mai bun este Tureanu». Nu puteam dormi noaptea de bucurie", rememorează cu ochii în lacrimi Tureanu vremurile de glorie.

În urmă cu două săptămâni, golgheterul all-time al naţionalei a suferit o vertebroplastie şi nu a putut fi prezent la Bratislava să îşi ridice personal placheta pentru includerea sa în Hall of Fame. „Acest titlu înseamnă enorm pentru mine, îmi va marca restul vieţii. Îl aşteptam de ceva vreme, dar au fost alţii care s-au băgat în faţa mea (n.r. - Eduard Pană, fostul secretar general al federaţiei a fost inclus în Hall of Fame în 1998)", spune cu mâhnire Tureanu, care a primit în mod oficial titlul în cadrul unei ceremonii organizate joi la sediul FR de Hochei.

Deşi tricolorii joacă în eşalonul doi valoric, Tureanu este optimist că România poate redeveni la anii în care se bătea de la egal la egal cu SUA sau Rusia. „Lucrurile merg în direcţia cea bună şi visul meu e să mai fiu în viaţă atunci când România va juca din nou alături de cele mai puternice echipe din lume", încheie cu melancolie.

"Am trei vertebre tasate. Am rugat în glumă  nişte amici cu afaceri în construcţii să îmi trimită şi mie nişte ciment să îmi pun la coloană. "
Doru Tureanu
fost hocheist

Puţini români în Hall of Fame

Niciun sportiv autohton nu face parte în prezent din această galerie selectă la volei, polo sau baschet, cu menţiunea că Antonio Alexe, Ghiţă Mureşan şi „Titi" Popa fac parte totuşi din Hall of Fame Europa. Cea mai prestigioasă distincţie o deţine Ilie Năstase, introdus în Tennis Hall of Fame în 1991. Sportul la care România face excepţie este gimnastica:  Nadia Comăneci (în 1993), Bela Karoly (1997), Ecaterina Szabo (2000), Teodora Ungureanu (2001), Daniela Silivas (2002), Simona Amânar (2007), Octavian Bellu (2009) şi Lavinia Miloşovici (2011).

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite