Supersonic Londra
0
În următoarele 17 zile, Capitala Angliei va deveni un oraş SF în care vor circula 240 de trenuri în fiecare oră, iar pe străzi vor fi mai multe trupe speciale decât în Afganistan.
Jocurile Olimpice din 2012 au început în 2003. Mai precis, la 15 iulie 2003. Lumea nu fusese lovită de criză, banii se făceau mult mai uşor şi se cheltuiau la fel. De aceea, nouă oraşe şi-au permis să-şi depună candidatura pentru un eveniment care înghite bani în cantităţi care azi par înfiorătoare.
Havana (Cuba), Leipzig (Germania), Londra (Anglia), Madrid (Spania), Moscova (Rusia), New York (SUA), Paris (Franţa), Rio de Janeiro (Brazilia) s-au înscris în cursă. La 18 mai 2004, după o evaluare tehnică, numărul oraşelor candidate s-a redus la cinci: Londra, Madrid, Moscova, New York, Paris.
Trei eşecuri şi o lecţie
După vizitele inspectorilor Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) s-au stabilit favoritele: Paris şi Londra. Cum s-a înclinat balanţa în favoarea englezilor? Prin două episoade importante. Primul s-a petrecut în timpul vizitei delegaţiei CIO în Capitala Franţei. Fix în acele zile, la Paris au avut loc mai multe mai greve şi demonstraţii. Apoi, au venit acuzele de corupţie împotriva unor nume importante care s-au aflat în spatele candidaturii Parisului.
De partea cealaltă, englezii şi-au învăţat perfect lecţia după trei tentative eşuate de a găzdui JO la Birmingham (1992) şi Manchester (1996 şi 2000).
Victorie înecată în sânge
La 6 iulie 2005, Londra a câştigat lupta împotriva Parisului. Scorul după ultima rundă de votare? 54 - 50. Bucuria victoriei a fost însă una scurtă, fiindcă a doua zi, oraşul a fost zguduit de o serie de atacuri teroriste care au ucis 52 de persoane. Investigaţiile au dovedit însă că n-a existat nicio legătură între victoria Londrei în cursa pentru JO 2012 şi bombele care au explodat în autobuze şi în metrou.
18 miliarde de dolari pentru 17 zile
Probabil, având în vedere cum situaţia financiară a lumii s-a schimbat din 2005 până acum, francezii se felicită că au pierdut lupta cu Londra în urmă cu şapte ani.
Englezii au pornit cu gândul de a investi 2 miliarde de lire sterline în JO, însă, potrivit ultimelor estimări, costurile s-au ridicat la 9 miliarde de lire sterline, adică aproximativ 18 miliarde de dolari! Prin comparaţie, Atena 2004 a costat 13,5 miliarde de dolari, iar Beijing 2008 a necesitat investiţii de 39 de miliarde de dolari.
Ce s-a făcut din 2005 până acum?
În momentul lansării candidaturii Londrei, 60 la sută din facilităţile necesare proiectului JO 2012 erau deja construite.
Din 2005 până acum cele mai mari eforturi s-au făcut pentru:
- Ridicarea Satului Olimpic
- Îmbunătăţirea sistemului de transport public, sector unde Londra a primit cele mai proaste note din partea inspectorilor CIO.
Proiectul Satului Olimpic a costat 13.2 miliarde de dolari şi se va desfăşura în două etape. Prima a însemnat ridicarea a 4.200 de clădiri rezidenţiale. A doua se va demara după terminarea Jocurilor Olimpice şi va consta în transformarea Satului Olimpic în 3.600 de apartamente care vor fi scoase la vânzare la preţuri accesibile. Astfel, se doreşte revigorarea zonei Stratford City.
Datorită amplăsării inteligente a Satului Olimpic, 75 la sută din concurenţi se vor afla la o distanţă de 15 minute de sălile unde îşi vor susţine probele.
240.000 de oameni transportaţi pe oră
Având în vedere că, potrivit estimărilor, 80 la sută din oameni vor folosi metroul şi trenul pentru a ajunge la arenele sportive, liniile au fost extinse şi modernizate. Per total, pe durata Jocurilor Olimpice, la Londra vor circula 240 de trenuri în fiecare oră. Rezultatul? 240.000 de oameni pot ajunge la Parcul Olimpic în fiecare oră!
15 dolari, cel mai ieftin bilet
S-au pus în vânzare opt milioane de bilete pentru Jocurile Olimpice, iar organizatorii estimează că 81% din ele, aproximativ 6,5 milioane, vor fi vândute. Comercializarea a început în luna martie şi va continua, inclusiv în ziua unui eveniment sportiv, în cazul în care mai sunt bilete disponibile. Fiecare tichet asigură şi accesul gratuit la mijloacele de transport în comun în ziua în care are loc competiţia. 15 dolari a costat cel mai ieftin bilet, iar, în medie, preţul a fost de 40 de dolari.
Au fost scoase la vânzare şi 20.000 de tichete de 10 dolari bucata. Acestea sunt destinate celor care vor să meargă în Parcul Olimpic pentru a urmări marile evenimente pe ecrane uriaşe.
Securitate, la fel ca-n filme
10.000 de poliţişti şi 13.500 de trupe speciale vor asigura paza la Londra în următoarea perioadă. Per total, operaţiunile de securitate vor costa undeva între 282 - 553 de milioane de lire sterline! În această vară, Anglia va avea mai multe trupe speciale la Londra decât în Afganistan.
Ce venituri vor genera Jocurile Olimpice din 2012
- Un joc conceput de Loteria Naţională: 1.5 miliarde *
- Taxe plătite de rezidenţii oraşului: 625 de milioane
- Marketing şi drepturile de televizare: 560 de milioane
- Sponsorizări: 450 de milioane
- Vânzarea biletelor: 300 de milioane
- Agenţia pentru Dezvoltarea Londrei: 250 de milioane
- Licenţierea: 60 de milioane
* sumele sunt exprimate în lire sterline
12.000 de locuri de parcare au fost amenajate la 25 de minute de Parcul Olimpic.
17.000 de paturi există în Satul Olimpic de la Londra. Fiecare apartament e dotat cu internet wireless.
70.000 de voluntari vor ajuta la buna desfăşurare a evenimentelor în următoarele 17 zile.
135.000 de camere de hotel vor fi ocupate la Londra pe durata Jocurilor Olimpice.
Jocurile Olimpice, ediţiile de vară
An Oraş
1896 Atena
1900 Paris
1904 St. Louis
1908 Londra
1912 Stockholm
1920 Antwerp
1924 Paris
1928 Amsterdam
1932 Los Angeles
1936 Berlin
1948 Londra
1952 Helsinki
1956 Melbourne
1960 Roma
1964 Tokyo
1968 Mexico City
1972 Munchen
1976 Montreal
1980 Moscova
1984 Los Angeles
1988 Seoul
1992 Barcelona
1996 Atlanta
2000 Sydney
2004 Atena
2008 Beijing
2012 Londra
2016 Rio de Janeiro
* Ediţia din 1916, care ar trebuit să aibă loc la Berlin, s-a anulat din cauza Primului Război Mondial.
** Ediţiile din 1940 (Tokyo) şi 1944 (Londra) s-au anulat din cauza celui de-al Doilea Război Mondial.