Sponsorii şi oficialii Tour de France se simt înşelaţi de Lance Armstrong: „Dă-ne banii înapoi!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lance Armstrong * Foto: Reuters
Lance Armstrong * Foto: Reuters

Organizatorii Turului Franţei şi sponsorii lui Armstrong îi cer acestuia să returneze milioanele de euro obţinute ca sportiv. Pe de altă parte, fundaţia sa, care luptă împotriva cancerului, a strâns 500 de milioane de dolari.

Povestea lui Lance Armstrong începe în 1996, când diagnosticul doctorilor, cancer la testicule, îi dădea puţine şanse de recuperare. Bătălia texanului cu boala a dat naştere la Fundaţia LiveStrong, care, conform site-ului oficial, a strâns din 1997 şi până acum peste 500 de milioane de dolari, ce au fost direcţionaţi în lupta împotriva cancerului. Banii au venit din donaţiile generoase ale americanilor, inspiraţi de povestea omului care şi-a întors destinul şi care, la rândul lui, a cedat 6,5 milioane de dolari din câştiguri. Totodată, brăţările galbene LiveStrong, vândute în sute de milioane de exemplare au contribuit din plin la visteria fundaţiei. Ajutorul incontestabil oferit de Lance prin fundaţia sa, recunoscut de Societatea Americană de Luptă împotriva Cancerului, nu se mai „pupă“ acum cu imaginea eroului care a învins boala pentru a cuceri Pirineii şi Alpii. Tocmai de aceea, Armstrong a decis să facă un prim pas înapoi, retrăgându-se din funcţia de preşedinte al LiveStrong. Fundaţia însă va merge mai departe şi, paradoxal, atunci când Agenţia Americană Antidoping l-a demascat pe ciclist, în luna august, donaţiile americanilor au crescut.

„Ne-a jefuit de 150.000 de dolari“

Era însă perioada când Armstrong încă îşi mai susţinea nevinovăţia. Cum rutierul american a anunţat că nu va contesta decizia celor care l-au „dezbrăcat“ de cele şapte tricouri galbene, analiştii de peste ocean prevăd o prăbuşire semnificativă a donaţiilor. E cazul soţiilor Roddy, Connie şi Daniel, prezentat de CNN. Vorbeşte soţia: „Totul a început în 2001, când Lance şi-a lansat cartea (It’s not about Bike: My journey back to life – Nu e despre biciclete – călătoria înapoi spre viaţă). Am citit-o din scoarţă în scoarţă. Am fost fascinată de povestea lui“. Soţii Roddy au donat iniţial fundaţiei 50.000 de dolari, în 2001, după care au plusat cu încă 150.000. „Mă simt ca şi cum aşș fi fost prostită, şi chiar jefuită“, a spus Connie.

Sponsorii cer daune

Dacă oamenii de rând îşi simt oarecum speranţele înşelate, sponsorii lui Lance Armstrong sunt mult mai pragmatici. Compania texană de asigurări SCA, de exemplu, i-a oferit rutierului american bonusuri financiare uriaşe pentru câştigarea Turului Franţei: *1,5 milioane de dolari în 2003 *3 milioane de dolari în 2003.  În 2005, atunci când au apărut primele rumori legate de do

paj, SCA a refuzat să-i achite prima lui Armstrong, de 5 milioane de dolari, însă ciclistul a intentat proces, a câştigat banii, plus încă 2,5 milioane. În total, SCA a contribuit cu 12 milioane de dolari la victoriile lui Armstrong. Bani pe care acum îi vrea înapoi.

Nu mai departe de săptămâna trecută, sponsori importanţi au anunţat că nu mai vor să fie asociați cu Lance: Nike, Anheuser-Busch (industria berii), Radio-Shack (industria electronică), Oakley (ochelari de soare). Companiile mai spun totuşi că vor continua să sprijine fundaţia Livestrong.

Oamenii din Turul Franţei: „Aşteptăm banii“

Pentru cele şapte Tururi ale Franţei câştigate între 1999 şi 2005, Lance Armstrong a încasat 2,95 milioane de euro de la organizatori. Oficialii „Le Tour“ , mai precis conducătorii Federaţiei Franceze de Ciclism, analizează modalitatea de a-şi recupera banii de la american. În schimbul celor aproape 3 milioane de euro, ei sunt de acord să-i facă lui Lance un mic cadou: „Poate să păstreze tricourile galbene. Să fim bineînţeleşi, ne referim la articolul de îmbrăcăminte“. Ediţia din 2013 a Turului va fi una aniversară, a 100-a, însă marea provocare a organizatorilor va fi să menţină curată competiţia.

Misiunea Fundaţiei trebuie să meargă mai departe. Vom continua să-i ajutăm pe cei 28 de milioane de oameni care au nevoie de noi. Oamenii mă întreabă cum mă simt: am fost şi mai bine, dar şi mai rău de atât.

Lance Armstrong fost ciclist

Sunt dezgustat, Armstrong trebuie uitat din ciclism. Aceşti oameni blestemaţi merită aruncaţi din sport.

Pat McQuaid preşedinte Uniunea Cicliştilor  Cazul Armstrong pe scurt

@ Agenţia Americană Antidoping a construit un dosar de 1.000 de pagini, bine structurat, cu probe evidente şi mărturii ale coechipierilor. Dovezile erau clare: Armstrong a utilizat substanţe interzise, printre care EPO şi steroizi, precum şi transfuzii sanguine, începând din 1996. @ Lui Lance îi sunt retrase cele şapte Tururi ale Franţei şi primeşte interdicţie pe viaţă. Rutierul nu face apel, iar Uniunea Internaţională a Ciciliştilor ratifică decizia. @ Comitetul Internaţonal Olimpic ia în calcul retragerea medaliei de bronz de la JO din Sydney 2000. @ Rămâne o singură întrebare: cum a trecut Lance peste 218 controale antidoping la care a fost supus? Răspunde tot Agenţia Antidoping: „Cu ajutorul celui mai sofisticat, personalizat şi de succes sistem de dopaj“. 

„Messi e dopat, la fel ca Armstrong“

Un articol publicat pe site-ul madrilen Defensa Central a stârnit reacţia furibundă a clubului Barcelona, care a anunţat deja deschiderea unui proces. În materialul respectiv se spune că Messi a folosit hormoni de creştere, la fel ca Armstrong, iar toate titlurile sale şi ale Barcelonei ar trebui retrase. Iată câteva citate din articolul care a declanşat un adevărat scandal în Spania:

@ Armstrong e acuzat că şi-a injectat hormoni de creştere, printre alte substanţe, cum ar fi EPO. Altfel spus, aceeaşi substanţă care i-a fost administrată lui Lionel Messi. Dacă lui Armstrong nu i-a folosit ca scuză faptul că suferea de cancer, îmi imaginez că, cu atît mai puţin poate folosi ca scuză faptul că Messi faptul că nu creştea în înălţime, un tip care acum are 1,72 m, înălţime mai mare decât media în unele ţări.

@ Nu mai e nevoie să amintesc că medicul lui Armstrong a fost angajat de Barça, nici că cel puţin doi dintre cei trei antrenori pe care i-a avut Messi la prima echipă a Barcelonei au avut probleme cu drogurile; chiar clubul la care activează s-a lăudat peste tot cu tratamentul la care a fost supus jucătorul.

@ E doar o chestiune de timp până când vor pleca Villar, Platini şi compania şi e foarte probabil ca atunci să fie anchetat cazul Messi. Va ieşi pozitiv şi ar trebui, ca să se facă dreptate, să i se retragă titlurile Barcelonei, Baloanele de Aur şi toate celelalte distincţii câştigate de Messi.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite