Simionii rămân pe baricade
0
În ciuda dificultăţilor financiare cu care se confruntă boxul la noi în ţară, Gheorghe, Marian şi Dorel Simion speră ca tinerii pe care îi pregătesc să câştige noi titluri şi medalii pentru România. Gheorghe şi Marian continuă să lucreze ca antrenori la Box Club Simion, după ce au părăsit Dinamo, în timp ce Dorel face parte din colectivul tehnic al lotului naţional.
Anul 2009 a fost unul de cumpănă pentru familia Simion. În vară, mai precis pe 1 iunie, circa 50 de sportivi şi antrenori de la Dinamo au fost trecuţi în profesional. Printre ei s-au aflat şi campionii mondiali la box, Dorel şi Marian Simion, precum şi tatăl acestora, Gheorghe. Toţi trei erau antrenori. Şi toţi şi-ar fi dorit să rămână la Dinamo, clubul de care se leagă o mare parte a carierei lor.
Cum decizia grupării sportive bucureştene a fost explicată sec prin restructurările care au atins aparatul administrativ în anul trecut, membrii familiei Simion au îmbrăcat haina de poliţist, însă nu au renunţat nici la box. Gheorghe şi Marian se ocupă acum de o grupă de tineri la Box Club Simion, în timp ce Dorel a rămas la lotul naţional. Toţi trei îşi doresc ca elevii lor să obţină titluri şi medalii la competiţiile internaţionale.
Felul lor de a fi le-a adus admiraţie, însă şi invidie
Povestea fraţilor Simion nu poate fi spusă separat, cei doi crescând împreună şi în box. Ei s-au pregătit mai mereu în aceeaşi sală, sub îndrumarea tatălui lor. Au fost alături atât la bine, cât şi la rău. S-au bucurat pentru titlurile şi medaliile obţinute. Şi s-au îmbărbătat atunci când au coborât învinşi din ring. Iar felul lor de a fi, unitatea de care au dat dovadă, nu le-a adus numai admiraţie, ci şi invidie.
Ba chiar şi destule critici. Mai cu seamă că uneori familia Simion a preferat să se pregătească separat, să locuiască în alte hoteluri decât ceilalţi componenţi ai lotului naţional.
Fire rebelă, Gheorghe Simion nu s-a abţinut să nu-i critice pe conducătorii Federaţiei Române de Box. „Eu spun lucrurilor pe nume! Nu îmi este frică de nimeni!", recunoştea el, cândva. Iar marea sa nemulţumire a fost legată de faptul că ai săi copii nu au fost susţinuţi atunci când s-au văzut nedreptăţiţi de deciziile arbitrilor.
„Fetiţa este cea mai mare realizare a mea!"
Dorel Simion a devenit campion mondial la Budapesta foto: Epa
Retras din ring în 2004, Marian Simion are multe amintiri frumoase din perioada cât a boxat, însă tot familia a fost mereu pe primul plan. „Medalia olimpică de argint de la Sydney şi titlul de campion mondial de la Houston îmi sunt cele mai dragi. Am unsprezece medalii şi fiecare îmi trezeşte amintiri frumoase sau mai triste. La Sydney, de pildă, mi-a fost furat titlul olimpic.
Cea mai mare realizare a mea este fetiţa, iar momentul cel mai plăcut a fost când s-a născut ea. Copilul meu îmi aduce cea mai mare bucurie. Altceva mai frumos pentru mine nu există", a declarat performerul pentru „Adevărul Sporturi".
Marian crede că dacă s-ar mai naşte o dată, tot acest sport l-ar alege. „A meritat. M-a ajutat, deoarece tatăl şi fratele meu au fost lângă mine, la sală, însă să ştiţi că acasă vorbeam mai puţin sau chiar deloc despre box. Iar la competiţii găseam timp să văd şi locurile unde mergeam. Mie, de pildă, mi-a plăcut mult la Sydney şi la Paris, însă tot acasă, în România, este cel mai frumos. Pentru că aici ai familia, prietenii".
Îndepărtat de la Dinamo, promovat la lot!
Campion mondial în 1997, la Budapesta, şi european un an mai târziu, la Minsk, Dorel Simion a fost considerat printre cei mai talentaţi boxeri români din toate timpurile. Marele său regret este că nu a obţinut titlul olimpic, medalia de bronz de la Sydney fiind „prea puţin" pentru el.
Devenit antrenor, în 2005, a început prin a pregăti o grupă de copii. Altfel spus, ca şi fratele său, Marian, a pornit de jos, de la zero. Iar rezultatele
n-au întârziat să apară. De altfel, unul dintre elevii săi, Daniel Buciuc, campion naţional şi ocupant al locului 5 la Campionatul European de juniori, se află acum printre tinerii care se pregătesc la Box Club Simion.
Decizia de a fi îndepărtat de la Dinamo, în vară, l-a afectat foarte tare pe Dorel, care, în acel moment nu putea concepe că se poate despărţi de clubul unde s-a format ca pugilist. Paradoxal, campionul a fost pus pe liber de clubul bucureştean exact în anul în care acesta a fost desemnat antrenor la lotul naţional olimpic!
„Băieţii m-au depăşit în box şi sunt mândru de ei!"
Întrebat ce înseamnă pentru el Dorel şi Marian, Gheorghe Simion (foto) a dat un răspuns previzibil: „Eu vorbesc acum ca părinte. Şi fiecare părinte vrea să fie depăşit de copiii săi. Băieţii mei m-au depăşit cu foarte mult. Şi în sport, şi în viaţă, şi ca bani, şi ca orice. Mai ales ca valoare în box, iar eu îi respect foarte mult. Le-am oferit tot ce se putea pentru a face mare performanţă".
Cel care le-a călăuzit primii paşi în acest sport atât de dificil şi de pretenţios mărturiseşte că atât băieţii săi, cât şi el, au făcut unele sacrificii pentru a reuşi, însă recunoaşte că nici nu se putea altfel. „Nu poţi să ieşi în faţă fără să munceşti foarte mult, fără să nu renunţi la anumite lucruri care sunt normale pentru ceilalţi". Cât despre momentele cele mai plăcute pe care le-a trăit alături de Marian şi de Dorel, acestea sunt numeroase. „Ei au crescut sub ochii mei. I-am făcut boxeri pentru că acest sport îţi dă o coloană vertebrală, te face să stai drept, în picioare, în faţa oricui. Eu le sunt dator lor. Eu, ca antrenor, m-am afirmat datorită lor. La toate performanţele lor am fost lângă ei".
Gheorghe Simion crede că băieţii lui se vor descurca la fel de bine ca antrenori. „Dorel şi-a căpătat statutul de antrenor la lotul naţional prin calităţile pe care le are. Nu prin intervenţii sau şpăgi. El este capabil să antreneze la lot. Marian se ocupă, alături de mine, de o grupă de tineri la Box Club Simion. Iar aceşti copii vor reprezenta România în curând".
Dorel Simion
Data naşterii: 13 februarie 1977
Locul naşterii: Bucureşti
Maestru emerit al sportului Categoria: 63,5 kg
Acum este antrenor la lotul naţionalPalmares
JO: locul 3 la Sydney, în 2000
CM: locul 1 la Budapesta, în 1997
CE: locul 1 la Minsk, în 1998, locul 3 la Perm, în 2002
A cucerit titlul mondial (1994) şi european (1995) la juniori
Marian Simion
Data naşterii: 14 septembrie 1975
Locul naşterii: Bucureşti
Maestru emerit al sportului Cluburi pentru care a boxat: Metalul, Voinţa şi Dinamo Categoria: 67 kg
Acum este antrenor la Box Club Simion
Palmares
JO: locul 2 la Sydney, în 2000, locul 3 la Atlanta, în 1996
CM: locul 1 la Houston, în 1999, locul 2 la Belfast, în 2001, locul 3 la Budapesta, în 1997
CE: locul 2 la Velje, în 1996, locul 3 la Minsk, în 1998, locul 3 la Perm, în 2002
Multiplu campion naţional
PASIUNE: „E greu să stai departe de box"
Familia Simion se implică acum în pregătirea unor copii la un club privat. „Al treilea Box Club Simion l-am făcut eu, după cele de la Tulcea şi Oneşti. Investesc în el pentru că iubesc acest sport", mărturiseşte Gheorghe Simion.
CARIERĂ: Ofertă din boxul profesionist
Dorel şi Marian Simion ar fi putut trece la profesionism. Tatăl lor recunoaşte că oferta financiară a fost tentantă, dar a refuzat pe motiv că nu dorea ca fiii săi să aibă soarta lui Mike Tyson. Dorel a regretat decizia. Marian, în schimb, a spus că nu are de ce să-i pară rău.
PRETENDENŢI: Calcă pe urmele părinţilor
Printre tinerii care se pregătesc acum la Box Club Simion se numără Alexandru Ianca (16 ani). Campion naţional, el a ales să facă acest sport pentru că şi tatăl său l-a practicat. „A făcut cu domnul Simion. Aşa am ajuns şi eu la Dinamo", spune Alex.
ADEVĂRUL CAMPIONILOR: Niciunul dintre fraţii Simion nu a păcălit boxul
Leonard Doroftei, campion mondial la box
Fraţii Dorel şi Marian Simion sunt doi campioni autentici ai sportului românesc. Numele lor au o mare greutate în pugilismul de la noi. Amândoi au obţinut performanţe deosebite, cucerind titlul mondial, precum şi alte medalii la competiţiile importante. Este păcat că ei s-au oprit prea devreme, după părerea mea. Şi că nu au făcut pasul la profesionism. Aveau valoare şi cred că şi forţă pentru a reuşi şi acolo. Marian a muncit foarte mult pentru a obţine performanţele care l-au făcut cunoscut. Dorel, în schimb, a fost mai talentat. Niciunul dintre ei însă n-a păcălit boxul, iar acest sport i-a răsplătit din plin.
Acum, amândoi sunt antrenori. Au decis să rămână în box, ceea ce este foarte bine atât pentru ei, cât şi pentru cei care le sunt elevi. Marian şi Dorel pot obţine rezultate la fel de bune, poate chiar mai bune, din colţul ringului. Iar tinerii au ce învăţa de la doi oameni pentru care boxul nu mai are niciun secret.
Se încarcă comentariile...
