Şi dă-i, şi luptă pe saltea!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alin Ciurariu Alexuc
Alin Ciurariu Alexuc

Şi la lupte, ca la box, România va avea tot doi sportivi implicaţi în concursul olimpic: Alin Ciurariu Alexuc (greco-romane) şi Daniel Rareş Chintoan (libere).

Ultimul va fi asistat de antrenorul Nicolae Ghiţă, celălalt de Petrică Cărare, care a recunoscut că, din păcate, ţara noastră n-a putut califica mai mulţi luptători la această ediţie.„Am un sportiv la categoria 96 de kilograme şi cred că toţi cei care merg la Jocurile Olimpice au măcar speranţa că vor câştiga o medalie".

Participant la rândul său la această competiţie, în urmă cu două decenii, Cărare a explicat de ce ţara noastră nu mai este acea forţă de temut în sportul luptelor: „La Beijing, am avut trei reprezentanţi. Noi ne gândeam că aceeiaşi sportivi vor participa şi acum, însă doi dintre ei, Panait şi Diaconu, au decis să se retragă din activitatea competiţională. Erau doi luptători consacraţi, medaliaţi la Mondiale şi Europene. Diaconu a anunţat cu 30 de zile înainte, iar Panait cu patru luni. Eu cred că şi din cauza aceasta am rămas cu un singur sportiv calificat la greco-romane".

Viitorul este, de altfel, incert pentru sportul voinicilor de la noi. „Mai vin sportivi din urmă, însă la Europenele de juniori de anul acesta n-am reuşit să luăm nicio medalie. Chiar în această perioadă, România are reprezentanţi la Europenele de cadeţi. Noi sperăm în continuare să mai vină copii înzestraţi spre acest sport".

O soluţie pentru ca românii să-şi reamintească de lupte ar fi ca România să organizeze din nou Campionatul European aşa cum s-a întâmplat prin anii '80, la Bucureşti. „Am găzduit în 2011 Mondialele de juniori, iar Federaţia Internaţională a fost foarte mulţumită de cum a ieşit. Ne gândim să organizăm Europenele de seniori, sunt şanse". 

Info
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite