Adevarul.ro

Sechelariu, amicul lui Raikkonen

30 septembrie 2008, 21:21 |  Autor: Alexandra Dragu  | 

Sechelariu, amicul lui Raikkonen

Sechelariu, amicul lui Raikkonen

 

Campionul mondial la Formula 1 în 2007 a fost impresionat de talentul pilotului român.Românul Doru Sechelariu urmează modelul lui Kimi Raikkonen şi visează că într-o zi va călca pe urmele celebrului pilot finlandez.

Acum câţiva ani puţină lume i-ar fi dat vreo şansă lui Doru Sechelariu să răzbească în lumea bună a sporturilor cu motor. Deşi la început pasiunea sa pentru  bolizi trecea mai mult ca un moft, prestaţiile tânărului de numai 16 ani i-au determinat până şi pe cei mai cârcotaşi să-şi schimbe opinia.

Puştiul minune al automobilismului românesc, Doru Sechelariu, face furori în lumea întreagă. Victoriile pe care le-a obţinut în ultimele două curse ale Formulei BMW Pacific, desfăşurate la Singapore, au atras şi mai mult privirile asupra lui.

Nu puţini au fost piloţii care i-au adresat cuvinte laudative românului în vârstă de 16 ani, unul dintre cei care s-au arătat impresionaţi de realizările lui Doru fiind nimeni altul decât campionul mondial al Formulei 1 în 2007, finlandezul Kimmi Raikkonen. Doru Sechelariu a reuşit sâmbătă şi duminică cele mai importante victorii din cariera sa.

A dat lovitura la Singapore

Cel mai tânăr câştigător din lume al unei curse din Formula BMW este acum sub lupa tuturor. Puţini ştiu însă faptul că puştiul din Bacău le-a atras atenţia de mult sportivilor din lumea automobilismului, în special piloţilor din Formula 1.

„Doru i-a cunoscut pe Kimi Raikkonen, Fernando Alonso, Michael Schumacher, dar şi pe mulţi alţi piloţi de Formula 1, cu toţii recunoscuţi pentru clasa lor.

Fiul meu are cu adevărat multe de învăţat de la asemenea vedete. Kimi Raikkonen l-a plăcut foarte mult şi tocmai de aceea a vorbit mult cu el, Doru mereu îmi spune că încearcă pe cât se poate să-i urmeze paşii pilotului finlandez”, a povestit pentru „Adevărul“ Dumitru Sechelariu, tatăl pilotului care face istorie în Formula BMW.

Controale medicale din 4 în 4 luni

Doru Sechelariu se antrenează între şase şi opt ore pe zi. „Are neapărat nevoie de pregătire fizică. Altfel nu se poate. Aleargă în fiecare dimineaţă câte 14 kilometri, apoi face exerciţii specifice”, precizează Sechelariu senior, apoi continuă: „O dată la patru luni, Doru merge la o clinică din Italia, de undeva de lângă Pisa, unde i se fac tot felul de teste amănunţite”, a explicat Sechelariu senior.

Doru i-a cunoscut pe Raikkonen, Alonso, Schumacher... Raikkonen l-a plăcut foarte mult şi tocmai de aceea a vorbit mult cu el.
Dumitru Sechelariu,
om de afaceri
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole