Sclavia plăcută a bunului gust

Ramon Zedan şi Cătălina Filip vicecampioni naţionali la Standard

Dansul înseamnă efort şi maniere, stăpânire de sine şi altruism. Intraţi în lumea lui citind aceste pagini. Zilele trecute am mers la dans. Polivalenta era o oază de lume bună. Mi-am luat familia şi am stat la un capăt de rând. Am răcit. Dacă vă plac rândurile de mai jos, înseamnă că a meritat.

Când vii la dans sportiv te umpli de speranţă. Eu am fost prima dată cu vreo opt ani în urmă. O curtam intens pe femeia vieţii mele şi m-am gândit că mi-ar fi mult mai uşor dacă aş fi mai plin de spirit şi mai sportiv în aspect. Mi-a ieşit şi uite că acum suntem parteneri de viaţă şi de răceală.

Un microb ce-l iei de mic şi de care nu mai scapi

La dans sportiv vezi cei mai frumoşi şi mai bogaţi oameni din lume. Adolescenţii timizi devin bărbaţi manieraţi şi eleganţi, copilele sfioase ajung domnişoare superbe care trezesc dorinţe şi perpelesc suflete anonime.

Da, sunt bogaţi pentru că le e de ajuns doar pasiunea care-i mână înainte, care-i face să se privească delicat şi zâmbind larg şi sincer şi care-i aduce, de  multe ori, în faţa altarului. Sunt bogaţi pentru că nu ţin nimic pentru ei, ci dau totul pentru partener.

Sportul acesta leagă prietenii de-o viaţă, are cei mai elevaţi fani, e iubit de copiii care se sacrifică inocent şi lejer pentru el. Sportul acesta îi chinuie plăcut pe părinţii-sponsori, ca o repriză de dragoste intensă la ore târzii. Sportul acesta e ca un virus care pustieşte răul din noi, lăsând omenescul să zburde în voie.

Odată ce îl practici, eşti contaminat iremediabil. Priviţi-i în pozele de alături: Rareş şi Katarzyna, Ramon şi Cătălina, infestaţi total. Câţi nu visăm să fim ca ei?

Un minut şi jumătate de farmec hipnotizator

Dansul are două mari secţiuni, care diferă radical între ele: Standard şi Latino. Fiecare înseamnă cinci probe diferite, dar la fel de fascinante precum o clipă de păcat dulce ruptă din bucuria vieţii. Sportivii le practică iniţial pe toate, dar spre apogeul carierei se specializează.
La Standard cuvântul de ordine e eleganţa.

Costume impecabile, rochii vaporoase, graţie totală. Mişcările precise şi ritmul fermecător croşetează poveşti unice în mica eternitate de- un minut şi jumătate, cât durează o probă. Se spune că băiatul duce greul şi pune în valoare fata după care se uită fascinaţi spectatorii,

într-o fantezie a subjugării totale. Cuplul nu poate schimba niciun cuvânt şi doar mâinile bărbatului vorbesc cu femeia, îi spun decis cum să se mişte în timp ce coapsele împreunate îşi zic ce să facă printre răsuflări amestecate. Avem parte de vals lent, o frescă a sensibilităţii.

Trecem prin tangoul senzual şi duios, care venerează iubirea şi jeleşte despărţirea. Vine apoi valsul vienez, cu aerul său aristocratic; urmează slow fox-ul cu palpitaţii precise ca o romanţă nemuritoare, pentru a încheia cu quick step, unde senzaţia de plutire rapidă e atât de copleşitoare că ascunde perfect munca uriaşă al sportivilor.

Desfătarea simţurilor pe ritmuri latino

Rareş Cojoc şi Katarzyna Kapral,cei mai buni la Standard din România

La Latino sângele fierbe în vene. Efortul e aparent mai mare şi pentru că fetele sunt dezgolite, iar băieţii par mai puternici având cămăşi mulate. În niciun alt sport omul nu scoate frumosul din el la iveală mai bine decât aici. E o desfătare a simţurilor, un amestec deloc frivol de forme, un erotism divin. Mişcările sunt rapide, împănate cu acrobaţii.

Totul pare uşor, iar sincronizarea e perfectă doar după mii şi mii de ore de antrenamente. Bucuria nudă a mişcării ţine clipă de clipă când priveşti cum oamenii de plastilină fac acrobaţii pentru care consumă zâmbind calorii peste calorii. Nu te mai saturi de ei. Vedem samba, cu muzica energică şi mişcările ample ale şoldurilor. Soseşte cha-cha-ul cu beţia sacadată a ritmurilor, concurat de rumba cea feministă precum zona Antilelor (de unde provine).

Paso doble, cu origini hispano-franceze, provoacă spiritul, încarcă creierul cu emoţie, te transpune. La final, jive-ul vine ca o pedeapsă plăcută şi benefică precum o înviorare de dimineaţă, cu efortul drăcesc făcut la dublu, într-un extaz aproape erotic.

Cea mai simplă şi frumoasă invenţie

Dansul e tot ce a născocit omul mai frumos în căutarea nemuririi. De mii de ani şi în toate colţurile lumii el aduce solidaritate şi ne face fericiţi. E prezent cu buchete de fiori la cele mai importante momente ale vieţii, subminându-ne plăcut existenţa.  E parte din noi, din simplitatea noastră trecătoare. E cea mai frumoasă şi cel mai uşor de făcut poză a omenescului. 

Ora de antrenament particular cu un tehnician renumit costă 150 €

Prin antagonism cu mediatizarea sa redusă, dansul are în România un număr foarte mare de sportivi legitimaţi la federaţia de profil: peste 5.000. Numărul de practicanţi care vin regulat la săli e estimat a fi de circa 4-5 ori mai mare.

Românii ar putea obţine performanţe mult mai mari pe plan internaţional dacă s-ar găsi fonduri pentru susţinerea celor mai buni. Carierele acestor sportivi sunt sponsorizate de părinţi. Totul se plăteşte: antrenorii, costumele, accesoriile şi pantofii, medicaţia, participarea la competiţii.

La nivel de seniori, o oră particulară de pregătire cu un antrenor renumit se taxează cu 150 € şi nu pot exista mai puţin de zece odată. Preţul unei rochii pleacă de la 1.200 €, iar un băiat are nevoie de o pereche nouă de pantofi (100 €) la fiecare lună. Pentru a diminua costurile, mulţi sportivi predau lecţii la rândul lor, închiriind săli de sport prin şcoli sau licee.