Schiorul Hans Grugger a pronunţat primele cuvinte, după operaţia la cap

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Schiorul Hans Grugger, grav rănit pe 20 ianuarie, după o cădere la Kitzbuhel, a pronunţat, marţi, "primele cuvinte într-o conversaţie cu apropiaţi de-ai săi", la spitalul din Innsbruck, după ce a ieşit dintr-o lungă comă indusă artificial, a anunţat Federaţia Austriacă de Schi

Potrivit sursei citate, schiorul, care se află în continuare la terapie intensivă, a fost supus, marţi, primelor teste neurologice.

Medicul Alexandra Kofler, directoarea spitalului din Innsbruck, a declarat, luni, că sportivul poate să respire din nou fără asistenţă, dar este încă "foarte slăbit şi somnolent".
Hans Grugger a fost operat la cap timp de mai multe ore şi plasat în comă artificială, după ce a suferit un traumatism cranian şi răni la cutia toracică, în timpul unui antrenament pentru coborârea de la Kitzbuhel. Austriacul a pierdut controlul la primul salt şi a căzut pe pistă, în momentul în care cobora cu o viteză de 120 km/h, rămânând inert după ce a alunecat aproximativ 30 de metri.

Echipa de schi alpin a Austriei a avut ghinion în această iarnă, în afară de Grugger accidentându-se încă doi sportivi: Georg Streitberger (29 de ani) - fractură la tibia stângă şi Mario Scheiber (27 de ani) - fracturi la faţă şi la claviculă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite