Sandra, minunea blondă

Sandra Izbaşa a adus a doua medalie de aur a României la Jocurile Olimpice, câştigând concursul de sărituri, acolo unde marea favorită era americanca Mc Kayla Maroney.

Când era mică, i se spunea Oscar. Motivul e simplu, venea acasă cu mult aur şi strălucea mai mult în concursuri decât la antrenamente. La 22 de ani, Sandra Izbaşa a mai cucerit o „statuetă" a gimnasticii, câştigând ieri finala la sărituri.

O finală care avea o mare favorită, americanca Mc Kayla Maroney. Aceasta a intra penultima în concurs şi a avut o primă săritură de excepţie, notată cu 15.866, mult peste ce se obţinuse până atunci. Jumătate din medalia de aur era a ei, însă la a doua săritură, bum! Maroney aterizează, ne scuzaţi expresia, direct în fund. Chiar şi aşa, i se acordă un generos 14.300.  
Urma Sandra, ultima participantă.

Ea începe cu o săritură excelentă, cu o dificultate ridicată şi scoate un 15.383. Era prima şi avea nevoie de nervi buni pentru o a doua săritură. Un uşor pas în spate la aterizare şi tensiunea până la acordarea notei devine sufocantă. E fix 15.000, se fac repede calculele şi Sandra, da!, e prima!

„Medalia asta înseamnă extrem de mult pentru mine, deşi sincer nu mă aşteptam, pentru că eram ultima în concurs. A fost destul de dificil, a trebuit să am nervii destul de tari, dar am reuşit. După a doua săritură am aşteptat nota, nu eram încă sigură, pentru că orice se poate întâmpla.

Mă bucur că fac gimnastică, am trecut prin momente grele, dar acum nu are rost să le amintesc, sunt în prag să mai concurez încă o dată şi după aia o să vă spun şi eu ofurile. După Olimpiada de la Beijing, am fost întrebată dacă mă vor revedea la Olimpiada de la Londra. Era o întrebare dificilă, eu am spus să lăsăm timpul să treacă şi vom vedea ce va fi. Aşa vă spun şi acum", a spus Sandra.

Urmează solul şi bârna

Celelalte finale individuale cu românce la start sunt: sol (Cătălina Ponor şi Sandra Izbaşa) şi bârnă (Cătălina Ponor, Diana Bulimar), ambele programate mâine. 

Sandra Raluca Izbaşa

- S-a născut la 18 iunie 1990, în Bucureşti. A început gimnastica în anul 1994 la clubul CSŞ Steaua Bucureşti.
- Medalii olimpice: aur la sol şi bronz cu echipa (2008), aur la sărituri şi bronz cu echipa (2012). Va participa marţi în concursul de sol
- Mondiale: argint la bârnă, bronz la individual compus (2006), bronz cu echipa (2007)
- Europene: aur la sol, argintul cu echipa, bronz la bârnă (2006), argint la individual compus şi la bârnă (2007), aur cu echipa şi la sol (2008), aur la sol şi la sărituri (2011), aur cu echipa şi la sărituri (2012)

„Nu mă văd cu o oală de sarmale în faţă"

În 2011, Sandra Izbaşa a acordat un interviu inedit pentru „Adevărul". Mai jos, câteva pasaje pentru cei care vor să ştie mai multe despre „Minunea Blondă".

Cerceii nu sunt un talisman, cum multă lume crede. Îi port doar pentru că vreau să fiu drăguţă, să nu arăt ca un băieţoi.

Mă uit la handbal, scrimă şi haltere. Eu mă descurc mai bine la handbal, am făcut în şcoala generală şi eram un pivot bunicel.

Sincer, nu am când să stau în bucătărie şi nici nu mă văd învârtind într-o oală de sarmale. Gătitul nu e hobby-ul meu.

Aduc magneţi de frigider pentru mama din orice colţişor din lume. Personal, eu nu mai colecţionez nimic.

Nu sunt atrasă de gimnaşti, am cu totul alte gusturi în materie de bărbaţi. Arată OK la corp, dar nu sunt genul meu.

Poate peste vreo şapte, opt ani voi deveni mamă. Momentan, nu mă consider destul de responsabilă pentru a fi mamă. Toate la timpul lor. Oricum, nu voi rămâne în gimnastică ca Şuşovitina până la 35 de ani, asta e sigur.

E posibil să îmi creez cândva o linie vestimentară Sandra Izbaşa sau ceva de genul, dar nu acum, pentru că ar necesita o investiţie mare. Nu mai sunt ca înainte când spărgeam orice ban aveam.