Salt în lumea bună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salt în lumea bună
Salt în lumea bună

Chris Eaton este sportivul cel mai slab poziţionat în clasamentul ATP, care a ajuns pe tabloul principal la Wimbledon Britanicul Chris Eaton a ajuns pe iarba londoneză după ce, în urmă cu

Chris Eaton este sportivul cel mai slab poziţionat în clasamentul ATP, care a ajuns pe tabloul principal la Wimbledon

Britanicul Chris Eaton a ajuns pe iarba londoneză după ce, în urmă cu puţin timp, evolua la competiţii minore, în ţări precum Uzbekistan.

El a acces chiar în turul doi, iar pentru această performanţă a încasat 17.000 de lire sterline, mai mult decât a câştigat până acum în cariera sa de jucător profesionist.

Britanicul de 20 de ani a făcut un drum lung din Uzbekistan până la Wimbledon. În urmă cu o lună stătea într-un hotel mizer pentru care plătea cinci lire sterline pe noapte, pentru a juca la turneul de la Fergana, iar acum a ajuns să încânte la Wimbledon. El a trecut de trei tururi de precalificări şi alte trei tururi de calificări pentru a pătrunde, în premieră, pe tabloul principal.

Britanicul spune că ar vrea să se retragă

Clasat pe locul 661 ATP, britanicul a devenit cel mai slab clasat jucător din istoria turneului ce reuşeşte o astfel de performanţă. Mai mult, el a ajuns chiar în turul doi, după ce a trecut în trei seturi de sârbul Pashanski, scor 6-3, 7-6, 6-4.

"Sunt momente în care nu-mi mai place tenisul şi chiar mă gândesc dacă mai merită să continuu. De exemplu, când am jucat în Uzbekistan, nu am avut la dispoziţie decât un pat şi un frigider. Şi m-am cam săturat. În plus, tot timpul trebuie să văd de unde pot strânge bani ca să pot merge la turnee.

După cât am câştigat la Wimbledon, nu ar trebui să‑mi mai fac griji o perioadă", a spus Chris Eaton, cel care este sponsorizat de firma de calculatoare a tatălui său.

Nu numai puştiul a făcut senzaţie la Wimbledon, ci şi prietena sa, Emma Cowles, care este fotomodel.

Îl admiră pe Pete Sampras

Tânărul britanic este un fan declarat al jocului practicat de Tim Henman şi Pete Sampras. Mai mult, acesta încearcă să-l imite pe american atunci când vine vorba de tenis.

Nu se ştie cât de bine îi reuşeşte acest lucru, însă, un lucru este clar. El serveşte constant cu peste 200 de kilometri pe oră, iar într‑una dintre partidele jucate în calificări a reuşit nu mai puţin de 40 de aşi.

Succesele de până acum de la Wimbledon i-au adus tânărului 17.000 de lire sterline, dar acesta vrea să păstreze banii pentru a putea merge la alte turnee de tenis. Deşi mulţi i-au spus ca din banii câştigaţi să-şi schimbe maşina, ce are o vechime de peste zece ani, tenismenul nici nu vrea să audă de aşa ceva.

Carte de vizită

Nume: Chris Eaton
Data naşterii: 27.11.1987
Locul naşterii: Guildford, Marea Britanie
Înălţime: 202 cm
Greutate: 87 kg
Locul în clasamentul ATP: 661
Câştiguri: 15.000 lire sterline

Tot timpul trebuie să văd de unde pot strânge bani ca să pot merge la turnee
Chris Eaton,
tenismen

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite