Rudel Obreja, semnal de alarmă pentru neregulile din boxul mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rudel Obreja
Rudel Obreja

Rudel Obreja, preşedintele suspendat al FR de Box, a reclamat mai multe abuzuri comise de către Asociaţia Internaţională de Box Amator (AIBA), adunate într-un dosar pe care i l-a înmânat preşedintelui Comitetului Internaţional Olimpic, Jacques Rogge, aflat în vizită în România.

"I-am dat preşedintelui CIO câteva hârtii şi a zis că se va uita peste ele. Preşedintele Federaţiei Belgiene de Box, conaţionalul lui Rogge, i-a înaintat un dosar asemănător, dar mult mai stufos cu ilegalităţile de la AIBA. La AIBA nu există niciun raport financiar pentru ultimii patru ani, iar sumele cheltuite se învârt în jurul a 20 de milioane de dolari", a spus Obreja.

Acesta a precizat că la alegerile pentru postul de preşedinte al AIBA, care vor avea loc în luna noiembrie, Federaţia Română de Box îl va susţine pe britanicul Paul King, preşedintele Federaţiei Engleze de Box. "King a fost demis de conducerea AIBA din funcţia de preşedinte al Comisiei de Finanţe. Dar el are susţinere internaţională şi va candida la viitoarele alegerei. L-am mai informat pe domnul Rogge şi că 72 de federaţii au fost suspendate abuziv şi nu vor putea vota la congresul din noiembrie", a mai declarat Obreja.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite