România află cu cine joacă în turneul preolimpic la 19 februarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionala de polo a României îşi va afla adversarele de la turneul preolimpic, în 19 februarie, la tragerea la sorţi, de la Londra.

Tricolorii au obţinut calificarea la turneul preolimpic din Canada, graţie locului 8 ocupat la CE din Olanda, încheiat duminică. La turneul preolimpic de la Edmonton, Europa va fi reprezentată de Germania, Grecia, Spania, România şi Muntenegru, Asia de Japonia şi China, America de Canada, Brazilia şi Cuba, acestor echipe urmând a li se alătura şi o reprezentantă a Oceaniei.

Potrivit regulamentului, cele 12 echipe vor forma două grupe, primele trei clasate urmând să lupte în faza a doua a turneului de la Edmonton, pentru cele patru locuri direct calificante la JO de la Londra. Turneul preolimpic va avea loc între 1-8 aprilie, iar tragerea la sorţi a celor două grupe este programată în 19 februarie, la Londra.

La Jocurile Olimpice de la Londra sunt deja calificate echipele Marii Britanii, Italiei, Ungariei, Serbiei, Croaţiei, Australiei, Kazakhstan şi SUA.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite