Robbie Maddison: „Am trecut peste frică!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Robbie Maddison a efectuat un salt cu motocicleta peste canalul Corint din Grecia. Australianul a „zburat“ 95 de metri pe două roţi! El a mai efectuat sărituri la Las Vegas şi Londra. Cunoscut ca un sportiv care îşi asumă riscul, australianul a efectuat un salt peste o replică a Arcului de Triumf din Las Vegas şi un back-flip peste Tower Bridge.

Cunoscut ca un pilot de motocros, Robbie Maddison îşi propune, din când în când, câte o încercare mai puţin obişnuită. Ultima ispravă a australianului de 28 de ani a fost realizată recent, în Grecia.

Deja deţinător al recordului mondial la săritura în... lungime cu motocicleta (107 m), Maddison şi-a ambalat motorul, iar apoi s-a lansat pe o pistă adaptată pentru a efectua un „zbor" de 85 de metri peste canalul Corint din Grecia - el a fost în aer circa 95 de metri, dacă luăm în calcul şi porţiunile de lângă „firul" de apă.

Fireşte că reporterii au fost curioşi să afle de la Maddison ce dificultăţi implică o asemenea tentativă dincolo de ceea ce se vede de pe margine. "Ştiţi ce? Pentru mine, marea încercare nu a fost săritura propriu-zisă peste canal sau elanul pe un teren atât de variat. Nu! Pentru mine, cel mai dificil a fost să-mi depăşesc frica!", a declarat temerarul, care, într-adevăr, până să sară peste Corint a avut de străbătut un traseu sinuos - a trecut prin faţa unei piscine şi a unui teren de fotbal înainte de a atinge viteza de 125 km/h pe rampa de unde s-a catapultat.

Este de subliniat că mai mulţi piloţi de motocros au avut intenţia de a "zbura" pe două roţi peste canalul din Grecia, însă până acum numai australianul a reuşit.

Cu destulă experienţă în astfel de sărituri, el şi-a depăşit limitele de mai multe ori în ultimii ani. În 2007 şi 2008, de pildă, el a ameliorat recordul mondial la sărituri cu motocicleta.

Anul trecut, australianul a urcat pe o replică a Arcului de Triumf din Paris, replică aflată la Las Vegas, lângă Hotel Casino "Paris", ajungând la o înălţime de circa 30 de metri! Apoi s-a lansat cu o viteză de 90 km/h şi a sărit în gol aterizând pe o rampă de 13 metri aflată în vecinătate, la 20 de metri de monument. Tentativa a avut loc chiar în noaptea de 31 decembrie 2008, în prezenţa a 300.000 de oameni.

A sărit şi peste Tower Bridge din Londra

Supranumit „Daredevil", Maddison a efectuat un incredibil „no-handed back flip" pe Tower Bridge din Londra, în 13 iulie 2009.

Altfel spus, pentru cei care nu cunosc terminologia din astfel de discipline sportive, el a efectuat saltul fără a se ţine cu mâinile de motocicletă! Celebrul pod de peste Tamisa şi-a ridicat cele două părţi ale sale aşa cum se întâmplă atunci când pe sub el trec vapoarele.

Australianul a urcat pe o trambulină cu un unghi de înclinaţie de 50 de grade, iar apoi a efectuat saltul în lungime de opt metri. Dificultatea acestuia a fost dată şi de faptul că el nu a avut la dispoziţie decât 24 de metri pentru a atinge cei 65 km/h necesari, precum şi lungimea de numai 18 metri pentru aterizare şi frânare.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite