Război pentru arena Angelescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul oraşului Drobeta-Turnu Severin, Constantin Gheorghe, a decis să evacueze fostul club al Constantinei Diţă Tomescu din incinta stadionului Stadionul Angelescu din Drobeta-Turnu

Primarul oraşului Drobeta-Turnu Severin, Constantin Gheorghe, a decis să evacueze fostul club al Constantinei Diţă Tomescu din incinta stadionului

Stadionul Angelescu din Drobeta-Turnu Severin a fost una dintre cele mai disputate arene. În prezent, stadionul a fost preluat de Primărie.

La începutul săptămânii trecute, oficialităţile locale din Drobeta-Turnu Severin au decis să preia cel mai vechi stadion al oraşului, arena Angelescu. Deşi primarul Constantin Gheorghe a declarat că baza va fi reintrodusă în circuitul sportiv, mutarea a trezit o serie de reacţii.

Totul a pornit de la decizia de a evacua Clubul Sportiv Municipal, care administra stadionul din 2004. Interesant este că CSM Drobeta-Turnu Severin este clubul la care s-a relansat campioana olimpică Constantina Diţă Tomescu şi la care este legitimată o altă atletă de top, Ancuţa Bobocel. Stadionul este construit în anul 1935, iar la mijlocul anilor "70 a beneficiat chiar de o instalaţie de nocturnă.

Teren de 10 milioane de euro

Stadionul Angelescu a creat în ultimii ani o serie de controverse. Cum arena este situată foarte aproape de zona centrală a oraşului, a trezit interesul mai multor investitori imobiliari, care au întrezărit repede posibilele oportunităţi.

Logic, având în vedere că cele două hectare de teren pe care este construită baza sportivă valorează cel puţin 10 milioane de euro.

Nu întâmplător, s-a vorbit în repetate rânduri despre varianta în care arena urma să fie demolată pentru a face loc fie unor complexuri comerciale, fie unor cartiere rezidenţiale. Oameni de afaceri din întreg spectrul politic s-au luptat pentru a-şi realiza proiectele, numai că, la presiunea opiniei publice, aceste planuri au căzut, iar stadionul şi-a păstrat destinaţia.

Primăria promite investiţii

Imediat după preluarea arenei, primarul oraşului Drobeta-Turnu Severin, Constantin Gheorghe, a promis că oficialităţile locale vor găsi mijloacele necesare pentru renovarea bazei.

"Am luat măsura reabilitării pistei de atletism, a refacerii gazonului şi, în funcţie de resursele financiare pe care le vom avea, vom reface tribunele şi vom înlocui scaunele", a declarat Gheorghe pentru Agenţia Agerpres.
În opinia primarului, cu cât lucrările vor fi grăbite, cu atât mai repede competiţiile sportive şi antrenamentele vor putea fi reluate în această bază sportivă.

Totuşi, conducătorii CSM nu sunt mulţumiţi de soluţia găsită: "Primarul nu a procedat corect. Au venit cu jandarmii, au rupt lacăte, au spart uşi, vestiare şi s-au comportat aiurea. Nici măcar nu ne-au anunţat ce intenţii au. Ne-au trimis într-adevăr o adresă, dar nu era nimic concret", susţine fostul preşedinte al clubului, Marius Screciu.

Acesta nu crede că intenţiile Primăriei vor putea fi duse la bun sfârşit. Conform Legii 69/2000, Legea sportului, Primăria ar fi putut să investească în arenă chiar şi în condiţiile în care nu ar fi trecut-o în proprietate.

Renovări de minimum 500.000 de euro

Conform estimărilor făcute, renovarea arenei ar scoate din buzunarele administraţiei locale aproximativ 500.000 de euro.

Până în prezent, oficialii CSM au efectuat unele lucrări de refacere a pistei de atletism, care au costat, conform spuselor lui Marius Screciu, în jur de patru miliarde de lei vechi.

Vom reintroduce arena în circuitul sportiv. Am luat măsura reabilitării pistei de atletism, a refacerii gazonului şi, în funcţie de resursele financiare pe care le vom avea, vom reface tribunele şi vom înlocui scaunele
Constantin Gheorghe, primar Drobeta-Turnu Severin

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite