Păpuşa Nadia, din nou pe piaţa românească

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Păpuşa Nadia costă 100 de lei
Păpuşa Nadia costă 100 de lei

Fosta gimnastă Nadia Comăneci a lansat, ieri, o nouă păpuşă care îi poartă numele.

Prima jucărie de acest gen a fost scoasă pe piaţă imediat după Jocurile Olimpice de la Montreal, în 1976, când Nadia a primit prima notă de 10 din istoria gimnasticii.

„Aceasta seamănă mult mai bine cu mine faţă de precedenta. Este un cadou de Moş Nicolae extraordinar. Şi nu doar pentru mine, ci şi pentru cei care o vor achiziţiona deoarece vor face o dublă bucurie: vor oferi un cadou frumos celor dragi şi vor ajuta gimnastica românească", a spus Nadia.

Chipul jucăriei a vrut să copieze întocmai pe cea a Nadiei din urmă cu 33 de ani. „Iniţial urma ca părul să fie prins în codiţe, însă am zis că prima păpuşă a fost aşa, iar dacă vor să mă facă cum eram atunci, ar trebui să fiu cu breton şi părul prins într-o singură coadă", a explicat fosta gimnastă.

Păpuşa Nadia se va putea achiziţiona la preţul de 100 de lei. „Acum se poate cumpăra doar în ţară, dar am primit foarte multe oferte pe internet, aşa că o vom vinde şi în străinătate de la anul", a adăugat „Zeiţa de la Montreal".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite