Președintele CIO va participa la inaugurarea Casei Olimpice din București
0În 27 septembrie, în vecinătatea Arcului de Triumf va fi inaugurată Casa Olimpică. Clădirea va găzdui sediile Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Federației Române de Rugby (FRR) și Muzeul Olimpic.
La ceremonie vor participa președintele Comitetului Internațional
Olimpic (CIO), Jacques Rogge, precum și președintele României, Traian
Băsescu. "Lucrările la complexul numit Casa Olimpică, construcţie aflată
în leagănul sportului românesc de La Şosea, străjuit de bulevardele
Kiseleff şi Mărăşti, s-au încheiat. În aceste zile se fac ultimele
pregătiri pentru inaugurarea oficială, programată pe 27 septembrie. La
inaugurare au fost invitaţi preşedintele Comitetului Internaţional
Olimpic, Jacques Rogge, preşedintele României, Traian Băsescu, precum şi
peste 30 de preşedinţi de comitete olimpice naţionale", a declarat Ioan
Dobrescu, secretarul general al COSR.
Ideea ridicării noului sediu a fost lansată în urmă cu un deceniu, de Ion Țiriac, șeful mișcării olimpice de la noi, în acel moment. În 2002, Federația Română de Rugby (FRR), condusă pe atunci de Octavian Morariu, președintele în exercițiu al COSR, a pus la dispoziție terenul pe care s-a ridicat construcția. Proiectul noului sediu a fost materializat recent, el respectând principiile arhitectonice actuale și având o notă de modernism. În urmă cu câteva luni, Jacques Rogge a vizitat șantierul și s-a declarat încântat de cele văzute acolo.
De asemenea, în curtea interioară, spre terenurile de rugby, vor fi amenajate suprafețe unde se va putea juca baschet și tenis.