Obreja se scufundă şi ia şi boxul amator cu el

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu nici un an înainte de Jocurile Olimpice, prezenţa boxerilor români la Londra este pusă sub semnul întrebării. Forul pugilistic mondial (AIBA) a anunţat că, de la 1 septembrie, nu le va mai permite acestora să participe la competiţiile internaţionale dacă Federaţia Română de Box nu-şi va alege o nouă conducere.

Conflictul dintre preşedintele Rudel Obreja şi diriguitorii celui internaţional datează din 2008, din timpul JO de la Beijing. Atunci, oficialul român, care deţinea funcţia de vicepreşedinte AIBA, a vorbit public despre corupţia din boxul amator. Ulterior, forul mondial a decis suspendarea sa, dar şi a FR de Box. Acum, Obreja se judecă la Tribunalul de Arbitraj Sportiv cu AIBA şi este decis să nu renunţe la şefia FRB până când nu se va da un verdict final.

Morariu: „N-avem ce face"

Preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Octavian Morariu, ne-a declarat că forul pe care îl conduce nu poate rezolva această situaţie. „Avem doar pârghii morale în măsura în care boxerii sunt împiedicaţi să concureze. Noi putem face doar presiuni, presiuni între ghilimele, fireşte, de ordin moral". Cum Obreja a fost ales democratic, prin vot, de reprezentanţii asociaţiilor afiliate la FRB, nici Autoritatea Naţională pentru Sport (ANS) nu poate face prea mult în deblocarea situaţiei. „Alegerile la box au fost statutare. O soluţie ar fi să se discute problema în Biroul federal de la box, iar apoi să supună la vot. ANS nu se poate amesteca în conflictul dintre un for naţional şi unul internaţional", ne-a spus preşedintele ANS, Doina Melinte.  

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite