„Nu mă văd lângă bazin“
0
Camelia Potec şi-a luat o vacanţă mai lungă pentru a-şi cântări opţiunile de viitor, dar spune că nu se vede pregătind alţi sportivi.
A împlinit 30 de ani şi nu ştie dacă va mai continua înotul de performanţă. Camelia Potec n-a avut Olimpiada pe care şi-ar fi dorit-o, ratând toate finalele, însă nu face un capăt de ţară din asta. Până la urmă, e singura înotătoare din România care s-a calificat la JO, îndeplinind baremul olimpic. Ştie că din urmă nu vine nimeni şi poate că tocmai de aceea nu spune hotărât „Stop!". Destul de detaşată de ce a fost la Londra, Camelia a acceptat să-şi facă o fereastră în vacanţă pentru a purta o discuţie despre sport.
„Weekend Adevărul": Cum e după Londra?
Camelia Potec: Încerc să-mi umplu timpul cu altele. Nu vreau să mă gândesc acum la înot, să analizez ce a mers şi ce nu, să caut motive. La Olimpiadă a ieşit cum a ieşit. Acum îmi găsesc preocupări şi alte lucruri. Uite, spre exemplu, mă ocup de hotelul plutitor pe care îl avem la Brăila. Am reuşit să-l tragem la cheul din oraş. El e făcut cu sprijinul unor fonduri europene de dezvoltare rurală şi nu puteam să-l ancorăm decât în zona industrială a oraşului. Am alergat după aprobări, am făcut tot ce face un om care se ocupă de afacerea lui.
Deci cu sportul te preocupi mai puţin...
O perioadă o să o las aşa, mai moale. Până la iarnă am vacanţă. Voi decide dacă continui sau nu, îmi voi face şi o analiză a evoluţiei de la Londra, dar toate la timpul lor. S-a acumulat mult stress, cred că şi oboseală, am totuşi 19 ani de concursuri internaţionale.
Dacă te laşi, ce variante ai?
O să rămân în domeniu, asta e clar. Nu ca antrenoare, pentru că nu am răbdare, nu mai rezist să stau o jumătate de zi lângă bazin. Am o propunere pentru un post la COSR, apoi domnul Viorel Păunescu mi-a propus să preiau Federaţia de Nataţie, după retragerea domnului Iamandi. În capul meu sunt multe proiecte, ştiu cam ce ar trebui făcut ca să revigorăm înotul, vreau să le aplic, dar nu mă pot apuca de treabă decât atunci când voi fi convinsă că am încheiat activitatea de sportivă.
Continuarea înseamnă automat Olimpiada de la Rio?
Nu. Paşii sunt mai mici. Merg pe obiective anuale. Participarea la Mondiale, la Europene. Rio de Janeiro e departe. Sunt totuşi patru ani în care se pot întâmpla multe.
Spui că n-ai avea răbdarea să mai stai lângă bazin, dar ţi-e greu să renunţi la înot?
Mie îmi place foarte mult înotul, chiar am plăcerea de a înota, dar nu mai pot sta lângă bazin şi ca antrenoare. M-am săturat de apă cu clor, parcă toată viaţa am stat în clor, am făcut de la apă polipi, am avut amigdalită, sinuzite, otite, am vocea îngroşată, nu mai am puterea să continui şi ca antrenor în acelaşi mediu, deşi, repet, iubesc înotul.
Spui că ştii ce trebuie făcut pentru a avea din nou rezultate?
Nu mă refer la a transforma înotul românesc în ce a fost odată. Pe vremea când am început eu să fac performanţă erau 16-17 înotători buni la noi. Acum e diferit, dar sunt talente la înot. A avea acum rezultate înseamnă a obţine una-două medalii la Europene sau la Mondiale. Trebuie să o luăm pas cu pas. Condiţiile noastre de pregătire sunt aceleaşi ca acum 20 de ani. N-avem un bazin ca lumea, sunt lucruri care se cunosc, e nevoie de schimbări.
„Sportivii au acum nevoie de psiholog!"
Ai avut oferte de a rămâne în străinătate?
Am avut şi am şi acum, pe bani frumoşi, dar nu mă trage aţa. Mie îmi lipseşte familia ori de câte ori sunt plecată, nu pot să stau în altă ţară. Mi-a fost greu să mă pregătesc în Franţa, dar a trebuit să o fac, pentru cariera mea. Mulţi când aud că te pregăteşti afară îşi închipuie că stai la un hotel de cinci stele şi că ai maşină la scară care te duce la antrenamente. Nu e deloc aşa. Eu am stat într-un apartament închiriat lângă Paris şi mergeam la bazin cu metroul. Crezi că e uşor să ieşi din casă la 5 dimineaţa şi să te duci să stai apoi trei ore şi jumătate în apă?
Chiar atât de mari sunt sacrificiile?
Te pregăteşti cam opt ore pe zi, dintre care aproape jumătate stai în apă şi faci serii. Mai faci sală, alergări, recuperare, stretching. E multă monotonie, trebuie să ai un psihic tare şi să fii dispus să tragi de tine şi atunci când îţi vine să renunţi. La mine n-a fost o problemă asta, eu sunt mulţumită de tot ce am realizat.
Puteai mai mult decât un aur olimpic?
Decât trei arginturi şi două bronzuri olimpice, mai bine un singur aur. Am fost acolo sus şi asta contează. Normal că am şi regrete, că au fost momente ratate, dar asta e viaţa, nu mi s-a întâmplat doar mie.
Ai avut vreodată probleme cu greutatea?
În plus, nu. În minus, da! Eu sunt un om care mă consum, iar din cauza oboselii şi a stresului nu mai puteam mânca corespunzător şi slăbeam. Nu mult, dar slăbeam, iar când slăbeşti, rişti accidentări musculare. Cred că unul dintre duşmanii cei mai mari ai sportivului este stresul. Nu degeaba majoritatea federaţiilor de afară au angajat psihologi pentru sportivi.
Ţi s-a întâmplat să ai momente de rătăcire?
Sună aiurea, rătăcire. Sunt momente când nu-ţi găseşti locul. La Olimpiade, spre exemplu, când stai cu toţi sportivii din toată lumea apar complexe de inferioritate. Am auzit multe cazuri. Te duci la masă şi te nimereşti lângă Usain Bolt sau lângă Michael Phelps. N-ai cum să nu ai emoţii, poate te întrebi: Ce caut eu aici, frate, lângă ăştia? Suntem toţi oameni, avem trăiri. După părerea mea, în sport s-a ajuns ca un psihic puternic să-ţi asigure jumătate din performanţă.
CV
Numele : Camelia Potec
Data şi locul naşterii: 19 februarie 1982 (Brăila)
- A cucerit titlul olimpic la Atena, în 2004, în proba de 200 metri liber
- La Campionatul Mondial a obţinut medalii de bronz în probele de 200 m liber (Fukuoka, 2001) şi 1.500 m liber (Roma, 2009)
- La Europene are locul 2 la 200 m liber - Berlin, 2002, locul 3 la 200 m liber şi
400 m liber - Helsinki, 2000, respectiv la 400 m liber - Berlin 2002
- La Mondialele Universitare a obţinut trei medalii de aur şi una de bronz
„Phelps e un tip foarte respectuos!"
Apropo de Phelps, îl cunoşti personal?
Sigur, am fost şi colegi în echipa Omega, care ne sponsoriza pe amândoi. Phelps pare născut în apă, dar e un tip cu un respect deosebit şi care a muncit incredibil de mult. Ca om, nu e deloc fiţos, salută pe toată lumea, la antrenamente n-are pretenţia să aibă el culoarul lui liber, se comportă ca un om obişnuit. La Londra mi s-a părut totuşi un pic stresat, nu ştiu de ce.
Va depăşi cineva performanţele lui?
Absolut. Sportul evoluează, se schimbă ierarhii, recorduri, poli de putere.
Ascensiunea Chinei se simte şi în înot?
China a explodat la Olimpiada de la Beijing. Până atunci, chinezii nu prea contau. Dar ei au ştiut ce vor. Au plătit un antrenor australian şi au trimis toţi sportivii calificaţi să se pregătească acolo. N-avea cum să nu dea roade strategia asta.
Deci aşa am putea reuşi şi noi.
Trebuie să ai şi bani să plăteşti antrenori străini.
Dar înotul e un sport din care se câştigă bani?
În România, nu. La noi eşti angajatul unui club, de unde primeşti salariu şi eventuale bonusuri în cazul performanţelor. Eu sunt la Steaua din 2000 şi am gradul de căpitan. Bani mai mulţi se iau la mondiale, europene şi olimpiade. Primele sunt publicate în Monitorul Oficial. Nu sunt fabuloase, dar pe de altă parte e bine totuşi că sunt.
„N-am traversat niciodată Dunărea înot"
Cât ai înotat cel mai mult?
24 de kilometri la un antrenament. Evident, în serii.
Ai traversat vreodată Dunărea înot?
Nu şi nici n-am de gând să o fac, chiar dacă sunt din Brăila, iar Dunărea mi-e la îndemână. Mie îmi este frică de apă. Trebuie să văd fundul apei, să ştiu ce e jos, ori în Dunăre nu vezi fundul. Plus că mie nu-mi place apa rece. Şi la antrenamente dacă apa nu e la temperatura corespunzătoare simt imediat un disconfort.
Şi care e temperatura corespunzătoare?
Iarna - 28 de grade, vara - 27 de grade. La concursuri se înoată la 25 de grade.
Până să te decizi dacă renunţi sau nu, ce vei face?
O să plec într-o vacanţă pe Coasta de Azur. E locul unde mă simt cel mai bine. De data asta o să plec cu maşina, împreună cu mama şi fratele meu. Apoi mă voi ocupa şi de afaceri şi bineînţeles mă voi gândi pe ce drum voi pleca.
Gânduri de măritiş, ceva?
Nuuu. Eu abia acum învăţ să trăiesc o altfel de viaţă. Până acum am fost dependentă de antrenamente, de concursuri, de pregătire. Trebuie să mă obişnuiesc şi cu altceva.
"N-aş fi acceptat să merg la Olimpiadă cu invitaţie. Un campion olimpic trebuie să se califice, să muncească pentru asta."
Se încarcă comentariile...
