Nechita pedalează spre Londra via Transalpina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Nechita va reprezenta România la Jocurile Olimpice, fiind primul ciclist român la Olimpiadă după 32 de ani. Deocamdată, el trage din greu la Turul României.

Caravana „Micii Bucle" i-a avut şi în acest an, printre animatori, pe cicliştii români. Victorios în 2011, Andrei Nechita şi-a respectat statutul (el concurează cu numărul 1), plasându-se de la început, încă de la startul din Constanţa, în partea superioară a ierarhiei.

Născut la Bârlad, dar iniţiat la Treviso, în Italia, în ciclism, liderul echipei României se gândeşte acum la Jocurile Olimpice de la Londra, el fiind, de altfel, primul rutier român care va participa la această competiţie după o pauză de 32 de ani. „E o mare provocare, la Londra vor fi nume mari ale ciclismului precum Cadel Evans sau Cavendish. Obiectivul meu este să atrag atenţia unei echipe de profesionişti", a afirmat rutierul român.

Sâmbătă se decide Turul României

Normal, Nechita se foloseşte de „Mica Buclă" pentru a pregăti competiţia londoneză, însă el şi-ar dori să termine din nou pe primul loc. Şi să intre astfel în clubul restrâns al celor care şi-au trecut numele în două rânduri pe tabloul câştigătorilor. Spre deosebire de anul trecut, când a căzut, bârlădeanul a rulat exact în etapa dintre Botoşani şi Suceava, una cu două căţărări de categoria A.

„Am mers mult mai bine, este adevărat. M-am şi pregătit mult pentru a reuşi acest lucru", a declarat campionul înaintea festivităţii de premiere de la Suceava. 

El a ratat primul loc la „general", deşi a sosit în acelaşi timp cu croatul Matja Kvasina pentru numai două secunde, cele acordate ca bonificaţie, adversarul său fiind mai rapid cu o palmă pe sprintul final.Mult mai sigur de el, cu un an în plus ca experienţă, Nechita e de părere că victoria în Turul României se va decide sâmbătă, pe Transalpină - se va urca dinspre Rm. Vâlcea, pe la Novaci, pe vârful Păpuşa, acolo unde se atinge cea mai mare altitudine pe şosea din România.  „Croatul este foarte puternic pe munte. El e favorit. Nici grecul Tamuridis nu trebuie subestimat", a mărturisit rutierul român.

Novak se va pregăti la manchester

O altă figură reprezentativă pentru Turul României este Eduard Carol Novak, animatorul echipei Tuşnad Cycling. Dublul campion mondial paralimpic n-a mai fost urmărit de ghinion ca anul trecut, atunci când a fost nevoit să abandoneze din cauza unor dureri de stomac. "Mă pregătesc pentru Jocurile Paralimpice de la Londra, din septembrie. Voi participa la Turul Sibiului, la Naţionale, iar apoi la Turul Ţinutului Secuiesc. În august, voi merge la Manchester într-un cantonament", ne-a spus cel care este favorit la o clasare pe podium la Jocurile Paralimpice.

"La Jocurile Olimpice voi încerca să ies în evidenţă cu ceva, eventual o evadare . Sper să mă calific şi la ediţia din 2016, de la Rio de Janeiro.''
Andrei Nechita ciclist român

Echipa lui Mircea Romaşcanu, printre protagoniste

Participantă în premieră la Turul României, CS Otopeni e formaţia autohtonă cel mai bine clasată pe echipe. Deloc întâmplător, pentru ea concurând ciclişti cunoscuţi precum Alex Ciocan (foto), care a activat în trecut la Petrolul Ploieşti şi Dinamo. „Orice echipă are nevoie de un rutier experimentat. La noi este Ciocan, de la care mai tinerii săi colegi au ce învăţa", ne-a declarat Mircea Romaşcanu, managerul team-ului din localitatea de lângă Bucureşti. De altfel, la Tg. Mureş, în clasamentul celor mai buni tineri rutieri români, pe primele trei locuri se aflau elevii lui: Alexandru Stancu, Valentin Pleşea şi Nicolae Ţintea. La Otopeni se va organiza pe 16 iunie Cupa Mircea Romaşcanu, la care se pot înscrie profesionişti şi amatori.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite