Miza pe Tomis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Miza pe Tomis
Miza pe Tomis

Constanţa a prins un culoar bun şi poate ajunge în Final Four-ul Cupei CEV, iar Ştiinţa Bacău s-ar putea bate cu celebra Asystel Novara Sâmbătă a avut loc în Luxemburg tragerea la

Constanţa a prins un culoar bun şi poate ajunge în Final Four-ul Cupei CEV, iar Ştiinţa Bacău s-ar putea bate cu celebra Asystel Novara

Sâmbătă a avut loc în Luxemburg tragerea la sorţi pentru CEV Cup şi pentru Challenge Cup, la feminin şi la masculin. România are opt echipe şi speră să ajungă cât mai sus pe tabloul acestor competiţii.

Constănţenii de la Tomis, cu un buget declarat de 1.200.000 de euro, vizează turneul final al CEV Cup şi au toate şansele să spere. În primul tur vor juca contra modestei formaţii austriece Hypo Tirol Innsbruck, după care o vor întâlni pe câştigătoarea dublei dintre Olympiakos Pireu (Grecia) şi Wegiel S.A. (Polonia).

"Nici nu ne punem problema să nu trecem de primul tur, eu cred că trebuie deja să ne gândim la gruparea din Polonia, care poate fi un adversar de temut în runda următoare.

Turul doi este cel mai greu, după părerea mea. Dacă am trecut de Wegiel atunci vom întâlni, cel mai probabil, pe Poitiers, din Franţa. Acolo sunt sigur că va fi mai uşor decât în turul al doilea", a declarat, pentru "Adevărul", Bulent Cadâr, managerul Tomis Constanţa.

Novara are un buget de 1,3 milioane de euro

Tot în Cupa CEV, însă la feminin, Ştiinţa Bacău ar putea aduce în România pe Asystel Novara. Gruparea italiană are un buget de aproximativ 1,3 milioane de euro şi are ca scop declarat trofeul.

"În mod normal nu ar fi nicio problemă cu Slavia Bratislava, aşa că ar trebui să trecem de cehoaice. Regulamentul federaţiei internaţionale permite însă unei formaţii eliminate din CEV Cup, în primul tur, să joace mai departe şi în Challenge Cup, ceea ce nu s-ar putea întâmpla şi din turul al doilea. Aşa am putea evita pe Novara, dacă am face o pierdere calculată.

Ştiinţa şi-a apărat şi îşi va apăra şansele doar pe teren şi asta se va vedea", a precizat antrenorul moldovencelor, Florin Grapă. Dinamo Lemtrans are şi ea o misiune grea la feminin, din turul al doilea, atunci când bucureştencele ar putea evolua contra formaţiei ruse Spartak Omsk, însă Marian Ştefan este precaut: "Nu ştiu nimic de adversara noastră din primul tur, Koniz, din Elveţia, aşa că prefer să nu vorbesc de viitor".

Steaua se va bate cu bulgarii

Cel mai echilibrat meci pare cel dintre Steaua şi Doupniţa (Bulgaria), la masculin, în Challenge Cup. Alexandru Iuhasz, tehnicianul militarilor, a comentat pentru "Adevărul" şansele echipei pe care o pregăteşte: "Ca valoare, voleiul din Bulgaria este mai dezvoltat decât al nostru, aşa că, din acest punct de vedere, ei pornesc favoriţi.

Asta nu înseamnă că se vor califica mai departe. La nivel de naţională sunt peste noi, este adevărat, însă nu ştiu dacă acest club este atât de puternic".

"Din păcate, voleiul este printre puţinele sporturi de echipă din Europa în care, chiar dacă eşti campioană, nu poţi ajunge în Champions League.
Sorin Strutinskz, preşedinte Tomis Constanţa

CEV CUP

FEMININ

Zeller Koniz (Elveţia) - Dinamo Lemtrans turul I
Ştiinţa Bacău - Slavia Bratislava (Cehia) turul I

MASCULIN

Tomis Constanţa - Hypo Innsbruck (Austria) turul I
Piatra Neamţ - Radnicki Kragujevac (Serbia) turul I

Turul va avea loc în perioada 4-6 noiembrie, iar returul pe 11-13 noiembrie

CHALLENGE CUP

FEMININ

CSU Târgu Mureş - Minchanka Minsk (Belarus) turul I
AEK Larnaca (Cipru) - Unic Piatra Neamţ turul II

MASCULIN

Marek Union Doupniţa (Bulgaria) - Steaua turul I
Dinamo - Nea Salamis Limassol (Cipru) turul I

Turul va avea loc în perioada 11-12 octombrie, iar returul pe 18-19 octombrie

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite