Marquez despre meciul cu Pacquiao: "Iar am fost furat!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pacquiao şi Marquez
Pacquiao şi Marquez

Filipinezul Manny Pacquiao, considerat cel mai bun pugilist actual la toate categoriile, şi-a păstrat titlul WBO la semimijlocie, după ce l-a învins pe mexicanul Juan Manuel Marquez, în urma unei decizii majoritare a arbitrilor-judecători, sâmbătă, la Las Vegas.

Pacquiao, care a înregistrat a 54-a victorie (38 prin KO) şi a 15-a consecutivă, s-a impus doar cu un uşor avans, cu doi arbitri-judecători dându-l câştigător 116-112 şi 115-113, în timp ce al treilea a dat remiză 114-114.

"PacMan" a mai jucat cu Marquez de două ori şi nu a fost prea convingător (o remiză în 2004 şi o victorie la un singur punct în 2008), Marquez proclamându-se câştigător la ambele lupte.

Sâmbătă, mexicanul a ridicat braţele în semn de victorie după ultima rundă, dar din nou a fost considerat învins, la capătul unei lupte electrice, spre furia numeroşilor săi fani, care l-au fluierat pe Pacquiao.

"Pentru mine este clar că am câştigat meciul. Îi înţeleg pe fanii lui Marquez că sunt dezamăgiţi, dar am blocat multe din loviturile sale şi el mi-a dat multe lovituri în cap", a declarat Pacquaio.

"Iar am fost furat", a spus Marquez. Antrenorul său Ignacio Beristain a folosit aceleaşi cuvinte, chiar şi promotorul pugiliştilor, celebrul Bob Arum, a apreciat că situaţia nu este clară şi a anunţat că vrea să organizeze un al patrulea meci în mai 2012. "Sunt hotărât să văd un câştigător clar", a spus Arum.

Această propunere nu-l deranjează pe Pacquiao, membru al Parlamentului filipinez, care nu a mai pierdut de cinci ani. La 32 de ani, el a câştigat 10 titluri mondiale la opt categorii şi este un idol absolut în Filipine.

Marquez, în vârstă de 38 de ani, a înregistrat a şasea înfrângere în 60 de meciuri.

Meciul a fost precedat de un omagiu adus fostului campion mondial al greilor, Joe Frazier, decedat, luni, din cauza unui cancer la ficat.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite