Marius Urzică, regele calului cu mânere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius are acasă un colţ special dedicat trofeelor obţinute în carieră
Marius are acasă un colţ special dedicat trofeelor obţinute în carieră

Singurul campion olimpic al gimnasticii masculine româneşti a rămas în istoria acestui sport prin două elemente, care îi poartă numele, la paralele şi cal cu mânere. Din postura de antrenor la lotul olimpic, Marius Urzică doreşte ca unul dintre elevii săi să mai urce o dată pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la o Olimpiadă.

Graţia, perfecţiunea executării exerciţiilor, seriozitatea şi modestia sunt printre calităţile care ne-au fost arătate de Marius Urzică pe planşa de concurs. Iar eforturile sale nu au întârziat să fie răsplătite cu multiple medalii, aplauze şi intonarea imnului. „Momentul Sydney rămâne cel mai emoţionant şi plăcut din cariera mea", se confesează Marius.

"Eu vreau să fiu campion"

Marius Urzică a ajuns la gimnastică la vârsta de 6 ani, la CSS Gheorghieni, primul său antrenor fiind Iosif Frencz. A fost dus de părinţii săi împreună cu fratele său, Paul, cu un an mai mare ca el.

„Amândoi am făcut gimnastică şi am îndrăgit acest sport. Ca şi copii ne mai certam acasă, iar în sală ne întreceam în exerciţii. Paul era foarte bun la cal cu mânere şi nu voiam în ruptul capului să mă las mai prejos", povesteşte campionul despre începuturile sale. Însă, până la dragostea pentru aparatul la care va deveni în 2000 campion olimpic, prima iubire a lui Marius a fost bara fixă.

„Aş fi putut să mă antrenez la nesfârşit pe bară. Din păcate, am căzut de câteva ori şi m-am accidentat la picioare şi umăr. Atunci antrenorul mi-a zis: «Ajunge! Treci la cal cu mânere. Măcar acolo dacă o să cazi, nu va mai fi de la o înălţime aşa mare şi nu vei mai avea atâtea accidentări». Aşa am ajuns să mă pregătesc la cal cu mânere", rememorează mezinul familiei Urzică.

Spre deosebire de fratele său, care s-a oprit la un moment dat să mai facă gimnastică, Marius a continut să se antreneze, să ia contact cu concursurile. „Când veneau musafirii la noi în vizită şi ne întrebau ce vrem să ne facem când vom fi mari, ţin minte că Paul zicea că el vrea să devină «profesor de carte», iar când au ajuns la mine le-am răspuns fără ezitare «voi fi campion»", spune cu zâmbetul pe buze fostul sportiv.

„Marius Urzică" un brand mondial

După 20 de ani de la primul aur mondial din istoria gimnasticii masculine româneşti, cucerit în 1974, la Campionatele de la Varna, de Dan Grecu, România avea din nou să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului prin Marius Urzică. Acesta nu doar a egalat performanţa antrenorului său, ci mai mult, a reuşit să-l depăşească, obţinând prima şi singura medalie de aur pentru gimnastica masculină românească la Jocurile Olimpice în 2000, la Sydney.

Însă aurul strălucitor ascunde multă muncă, accidentări şi deziluzii. În cei 15 ani de carieră, Marius s-a confruntat cu multe probleme de sănătate, care l-au făcut la un moment dat chiar să se gândească la retragere. „Am căzut în cap, m-am lovit la coloană, am avut nervul pişcat şi chiar mă gândeam să mă retrag", povesteşte Marius despre un incident nefericit petrecut la un antrenament în Bucureşti, în 1995.

Sprijinul familiei şi al celor apropiaţi l-au făcut să urce din nou pe aparate şi să devină din ce în ce mai bun şi chiar să-şi creeze propriile elemente pe care le-a denumit. Astfel, Marius Urzică a dat numele său unui element în proba de paralele şi, evident, unul în cea la cal cu mânere.

„Cred că dificultatea elementelor executate de mine, pe care am încercat să le fac fără greşeală, mi-au atras renumele de «regele calului cu mânere». Unele dintre elementele pe care le executam erau rar întâlnite la ceilalţi adversari ai mei", a adăugat gimnastul, care a obţinut la Grand Prix-ul de la Glasgow în 2001, la aparatul său favorit, nota maximă, 10.00.

Vrea aur olimpic ca antrenor

Retras din competiţiile oficiale la sfârşitul anului 2005, Marius Urzică nu a renunţat niciodată la sportul pe care l-a practicat o viaţă întreagă. După despărţirea de lotul olimpic, multiplul campion a devenit doar după câteva luni antrenor de gimnastică la copiii de la Clubul Sportiv Dinamo. „A fost o etapă interesantă în cariera mea de antrenor. Să lucrezi cu copiii, să-i descoperi, să-i şlefuieşti după bunul plac nu este chiar aşa uşor", spunea campionul olimpic.

Pe lângă serviciul de la clubul pe care l-a reprezentat, fostul gimnast s-a apucat în paralel şi de demonstraţii, înfiinţând „Romanian Golden Team", o echipă de gimnaşti români, multipli campioni, care a dat o nouă dimensiune sportului, aceea de spectacol. Talentul său a fost repede transpus şi în piesele de balet, dansatorul şi coregraful român Răzvan Mazilu cooptându-l în proiectul „Urban Kiss" care s-a jucat la Teatrul de Operetă „Ion Dacian" din Bucureşti.

De la începutul acestui an, Marius a fost cooptat în stafful tehnic al lotului masculin de gimnastică, fiind răspunzător de paralele şi cal cu mânere. „Rămân în continuare antrenor la Dinamo, însă nu voi mai antrena grupa de copii. Dar dacă va fi nevoie vreodată de vreo mână de ajutor din partea mea acolo, o întind cu mare plăcere.

Restul «joburilor» le voi introduce în programul meu în funcţie de timpul pe care îl voi mai avea la dispoziţie", a spus singurul campion olimpic al gimnasticii masculine româneşti. Ştie că munca şi presiunea vor fi acum şi mai acute, însă acestea nu-l sperie, ci îl face şi mai ambiţios şi mai dornic de a-şi îndeplini încă un vis. „Aş vrea din tot sufletul să mai văd că un gimnast român obţine un aur olimpic. Şanse, potenţial şi dorinţă avem", a încheiat proaspătul antrenor. '

Fondatorul Romanian Golden Team

Marius Urzica

După retragere, multiplul campion la gimnastică a hotărât ca împreună cu alţi colegi să formeze o echipă cu care să participe la evenimente demonstrative. Trupa formată de el se numeşte „Romanian Golden team".

„De când făceam gimnastică am fost invitat la mai multe demonstraţii în străinătate şi atunci m-am gândit că am putea face şi noi acelaşi lucru, pentru a nu se mai folosi altcineva de imaginea şi capacitatea noastră", a spus Marius. Entuziasmaţi la început, cu numeroase contracte de onorat, fenomenul a rezistat câţiva ani.

„Din păcate, Romanian Golden Team nu mai funcţionează la parametrii de altădată, deoarece mulţi din cei care o alcătuiau s-au împrăştiat în diferite colţuri ale lumii", a mai spus actualul antrenor al lotului olimpic de gimnastică masculină.

Marius Daniel Urzică

Data şi locul naşterii: 30 septembrie 1975, Topliţa (judeţul Harghita)
Înălţime: 1,63 metri
Greutate: 57 de kilograme
Poreclă: Morica şi Coleus

Palmares:

1994 - Campionatele Mondiale (Brisbane, Australia) - locul 1 la cal;
1994 - Campionatele Europene (Praga, Cehia) - locul 1 la cal;
1996 - Jocurile Olimpice (Atlanta, SUA) - locul 2 la cal;
1999 - Campionatele Mondiale (Tianjin, China) - locul 2 la cal;
2000 - Jocurile Olimpice (Sydney, Australia) - locul 1 la cal;
2001- Campionatele Mondiale (Ghent, Belgia) -locul 6 cu echipa;
2002 - Campionatele Mondiale (Debrecen, Ungaria) - locul 1 la cal;
2003 - CM (Anaheim, SUA) - locul 5 la cal şi locul 5 cu echipa;
2004 - Jocurile Olimpice (Atena, Grecia) - locul 3 cu echipa şi locul 2 la cal.
Două elemente din gimnastică, unul la paralele şi altul la cal, îi poartă numele.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite