Marian Oprea, atletul român al deceniului
0
„Struţul“ şi-a început cariera de atlet la 12 ani, practicând probele de 90 de metri garduri şi lungime. După alţi 12 ani, piteşteanul devenea vicecampion olimpic la triplusalt, la Atena, în 2004. După o lungă perioadă de absenţă, cel mai bun atlet român, triplusaltistul Marian Oprea, îşi pregăteşte o revenire în forţă, chiar la începutul anului 2010.
Accidentările, operaţia şi perioada îndelungată de recuperare nu l-au făcut pe Marian Oprea să lase scutul jos. „Întotdeauna văd doar ceea ce e frumos", spune campionul nostru.
Nu degeaba Federaţia Română de Atletism l-a catalogat ca fiind unul dintre cei mai optimişti sportivi pe care îi are în curtea sa. În afara de asta, experienţa şi ambiţia sunt alte atuuri care se află pe fişa lui personală.
„Am avut un an şi jumătate de pauză şi am reuşit să-mi aranjez priorităţile în viaţă, să mă relaxez fizic şi psihic. În plus, stând departe de pistă aşa mult timp ţi se face foame, iar eu sunt deja flămând. Ultima participare a fost la Olimpiada de la Beijing. Din punctul meu de vedere partea cea mai grea a trecut. Acum depinde doar de mine", a mai spus campionul.
Antrenat de 15 ani de Doina Anton
Atletismul nu este o ramură care să-i selecţioneze pe viitorii campioni de la vârste fargede. Talentul este descoperit destul de târziu, deoarece sunt probe în care îţi trebuie o oarecare maturitate fizică, dar şi psihică.
În plus, poţi concura până la vârste destul de înaintate, astfel că timpul nu este în defavoarea nimănui. La fel ca mulţi alţii, Marian Oprea a ajuns să practice atletismul la vârsta de 12 ani, când, la o lună de la începerea şcolii, doamna antrenor Doina Anton a făcut o preselecţie printre elevii din clasă.
„Primii patru ani au fost mai mult „alte ore de educaţie fizică" faţă de cele făcute la şcoală. Erau mai mult pentru distracţie. De performanţă nici nu era vorba, mai ales că fusesem distribuit la garduri şi săritura în lungime. Niciodată n-am fost un potenţial învingător la probele astea. Tot timpul veneam pe locul patru", povesteşte amuzat piteşteanul. Noroc că antrenoarea l-a îndrumat spre triplusalt, la care a prins imediat paşii şi gustul victoriei.
„Doamna Anton m-a descoperit la şcoală şi după 15 ani tot ea îmi îndrumă paşii. Ea mă ştie cel mai bine, astfel că nu are niciun rost să îmi schimb antrenorul doar de dragul de a face o modificare. Plus de asta, metodele ei au dat roade întotdeauna", mai spune campionul nostru.
Argint la „vatra" Jocurilor Olimpice
Chiar dacă începutul a fost mai anevoios, antrenoarea a văzut în Marian diamantul neşlefuit. La început, timid, dar foarte calculat, viitorul campion avea să-şi arate adevărata valoare de la an la an.
Înainte de a deveni un nume de referinţă în lumea mondială a atletismului, Marian a primit o poreclă de la colegii de liceu, care i-a rămas şi până în prezent: „Struţul".
„Eram la antrenament, iar unul dintre colegii mei de grupă de la Piteşti, m-a botezat. Interesant este că nu ştiu cum s-a lungit până în ziua de astăzi. Înainte erau puţini care-mi ştiau chiar numele. Nu mă deranjează. M-am obişnuit...", continuă cu amintirile triplusaltistul.
A câştigat numeroase concursuri naţionale şi internaţionale, iar din 2000 nu a mai avut practic niciun adversar între graniţele ţării. Şi la Grand Prix-urile organizate în străinătate Marian a fost tot timpul pe podium.
Cariera sa a culminat până acum cu locul doi ocupat la Jocurile Olimpice de la Atena, când a sărit 17,55 de metri. „Este una dintre cele mai frumoase amintiri din cariera mea, însă nu este singura. E adevărat că nimic nu se compară cu atenţia care îţi este acordată după un asemenea eveniment, dar am învăţat să văd toate victoriile cu aceiaşi ochi, iar momentele mai puţin plăcute să le găsesc picătura frumoasă", mai spune „Struţul".
Operat de boala săritorului, în Finlanda
Cea mai bună săritură a lui Marian măsoară 17,81 de metri şi a fost realizată în 2005, an în care a urcat pe a treia treaptă a podiumului la Campionatele Mondiale de la Helsinki (Finlanda).
Medalia a fost dublată şi în 2006 la Europenele de la Göteborg (Suedia). Din cauza unei dureri la genunchi, Marian nu a mai evoluat la adevărata sa valoare în ultimii ani. Astfel, el a terminat Olimpiada de la Beijing aproape de podium, pe locul cinci.
Rupturi musculare, inflamaţii la tendoane, hernie de disc lombară, culminată cu o tendinită patelară, afecţiune supranumită „boala săritorului", i-au dat mari bătăi de cap vicecampionului olimpic.
A concurat o vreme cu infiltraţii doar pentru a nu mai simţi durerea şi a nu pierde din competiţiile importante.
Suferinţa sa, care a durat mai bine de trei ani, a luat sfârşit în toamna anului trecut, când Marian Oprea a fost nevoit să recurgă la o operaţie în Finlanda, pentru a mai putea spera să-şi continue cariera sportivă.
„Operaţia nu a fost grea, însă perioada care a urmat a fost altfel. Niciodată nu m-am mai confruntat cu o asemenea situaţie. După şapte-opt ani de tras tare în cantonamente şi concursuri, când aveam doar două-trei săptămâni pe an pauză, anul aceasta a fost unul de repaos total. La început m-am plictisit, dar apoi mi-am găsit repede ocupaţii", povesteşte Marian Oprea.
După operaţia care a avut loc în octombrie 2008, a trebuit să stea două luni acasă, iar de la începutul acestui an a umblat la recuperare. „Am fost în Franţa, în Spania, la Bucureşti, apoi iar în Spania. Cam peste tot m-am deplasat cu cârje până mi-a revenit genunchiul", mai spune piteşteanul.
„Voi reveni cel puţin la forma iniţială"
Susţinut de familie, antrenoare şi federaţie, Marian a reuşit să treacă cu bine perioada accidentărilor şi a recuperării. Acum este apt sută la sută, iar primele întreceri vor fi chiar la Bucureşti în prima lună a anului viitor.
„Voi face trei-patru concursuri în sală. Sunt sigur că voi reveni cel puţin la forma iniţială. Toată perioada asta nu m-am gândit niciodată să mă las. Până la urmă m-am zbătut să fac operaţia şi recuperarea doar pentru a reveni pe pistă. Nu era o operaţie capitală pentru sănătatea mea, ci doar pentru performanţă. Iar acest lucru mă ambiţionează şi mai mult", a conchis „Struţul".
Crăciunul - în familie, Revelionul - cu prietenii
Chiar dacă sezonul ce tocmai a trecut a fost unul de refacere şi recuperare pentru Marian Oprea, el neparticipând la nicio competiţie oficială, piteşteanul nu a avut timp să stea şi acasă, aşa cum s-ar crede.
„În ciuda lipsei mele de la concursuri, nu am reuşit să stau mult nici cu familia, deoarece tot timpul a trebuit să merg la controale, la recuperări, să fiu monitorizat, iar majoritatea acestora au fost făcute în străinătate", a spus Marian.
La un an de la operaţia suferită la genunchi, „Struţul" şi-a reînceput antrenametele, ultimul cantonament fiind făcut chiar înainte de Crăciun, la Bucureşti, unde va reveni imediat după Sărbători. „După un an ca al meu nu-ţi doreşti decât să fii sănătos. Crăciunul întotdeauna este cu familia, iar Revelionul cu prietenii undeva în ţară", a spus „Struţul".
Marian Oprea
Data şi locul naşterii: 6 iunie 1982, Piteşti (Argeş)
Poreclă: „Struţul"
Proba: triplusalt
Record personal: 17,81 m
Palmares:
vicecampion olimpic în 2004, la Atena.
medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale de la Helsinki din 2005.
medaliat cu bronz la Europenele de la Göteborg din 2006.
locul 5 la Jocurile Olimpice de la Beijing (2008).
Distincţii:
Maestru emerit al sportului (2001).
Desemnat de F.R.A. drept „Cel mai bun atlet român al anului", (2004, 2005, 2006, 2007, 2008).
Distins cu Ordinul Meritul Sportiv clasa a II-a cu o baretă (2004).
"Sunt convins că pot reveni cel puţin la acelaşi nivel la care am fost până acum. Totul depinde de acum de mine."
"Am avut un an pauză, timp în care mi-am aranjat priorităţile, m-am relaxat fizic şi psihic. Dar stând «pe bară» ţi se face foame de concursuri, iar eu sunt deja flâmând."
"Am început cu garduri şi lungime, însă întotdeauna veneam pe locul patru la concursuri şi nu mi-a plăcut. Noroc că am descoperit proba de triplusalt."
Se încarcă comentariile...
