Mănuşile cu care Lucian Bute l-a învins pe Jean-Paul Mendy au fost vândute cu 10.001 euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Bute
Lucian Bute

Mănuşile cu care campionul mondial în versiunea IBF, Lucian Bute, l-a învins, la 9 iulie pe francezul Jean-Paul Mendy într-o gală disputată la Romexpo au fost vândute, în urma licitaţiei organizate pe site-ul okazii.ro, pentru suma de 10.001 euro.

Suma de pornire a fost de 500 de euro, ajungându-se la 10.001 de euro după 47 de oferte. Oferta câştigătoare a fost făcută de un apropiat al pugilistului român, Sorin Florea. Banii vor fi investiţi în totalitate în renovarea Clubului de Box din Pechea, unde campionul mondial la categoria supermijlocie IBF şi-a început cariera sportivă.

Primul antrenor al lui Bute, Felix Păun, a declarat că este mulţumit de suma pe care clubul de box din Pechea o va încasa în urma vânzării. "10.000 de euro mi se pare un preţ normal pentru acele mănuşi, dar, sincer, mă aşteptam poate la o sumă mai mare. Şi asta pentru că tot aud diverse persoane din politică, din mediul de afaceri, că ar dori să facă acte de caritate, dar când chiar este nevoie de implicarea lor, dispar. Aceşti bani reprezintă o gură de oxigen pentru noi, prelungeşte viaţa clubului cu încă un an sau doi, ne dă timp să mai căutăm eventuali sponsori", a spus Păun.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite