Magicianul de la Split

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Superstarul croat Ivano Balici a avut o copilărie plină de nevoi, se inspiră din baschet şi este definiţia perfectă a geniului Coordonatorul de joc al naţionalei plave a este un om

Superstarul croat Ivano Balici a avut o copilărie plină de nevoi, se inspiră din baschet şi este definiţia perfectă a geniului

Coordonatorul de joc al naţionalei plave a este un om retras, chiar timid în afara terenului. În timpul meciului, el devine de-a dreptul exploziv.

Ivano Balici. Născut la Split, Croaţia, pe 1 aprilie 1979. Şi fără nicio păcăleală, născut geniu. Are 1,90 m şi 93 de kilograme. Postul în echipă: centru. Calităţi: creativ, imprevizibil, de neînlocuit, într-un cuvânt, unic.
Acestea sunt coordonatele unuia dintre cei mai geniali handbalişti din ultimii patru ani.

Balici a ieşit cu adevărat la rampă la Mondialele din 2003, când a condus Croaţia spre titlul mondial. De atunci, toată lumea handbalului s-a îndrăgostit de el. De jocul său individual exploziv, imposibil de anticipat, de pasele sale geniale. Totul realizat cu o uşurinţă incredibilă de un om retras şi chiar timid în afara terenului.

"N-a trebuit să învăţ să dau pase, am ştiut dintotdeauna. Pentru mine totul este cât se poate de firesc", spune el.

Murea de foame şi juca baschet

Croatul Ivano Balici provine dintr-o familie săracă, iar adeseori părinţii săi nu aveau ce să-i pună pe masă. Cu toate acestea, puştiul Ivano a avut parte de şansă. Zeiţa Fortuna i-a zâmbit în toată splendoarea ei, oferindu-i talent cu carul. Interesant este faptul că, pe când întreaga familie se chinuia din pricina problemelor financiare, slavul şi-a găsit "hrana" principală în baschet.

De altfel, Balici a practicat o vreme acest sport, iar astăzi mai joacă de plăcere cu prietenii şi cu colegii săi. Croatul a dezvăluit chiar că iubeşte baschetul, aproape la fel de mult ca handbalul. Nu întâmplător, pasele sale decisive sunt împrumutate din baschet, mai ales procedeul "No look pass" care l-a inventat celebrul Michael Jordan.

"Cu toţii ne uităm la NBA", dezvăluia coechipierul său, Davor Dominikovici. "Iubesc acest sport. Savurez fiecare moment când sunt pe teren. Nu ştiu dacă sunt cel mai bun jucător al lumii. Suntem o trupă de prieteni buni, care se simt bine împreună şi pe teren", adaugă Balici.

Este imposibil de oprit din acţiune

Balici reprezintă pentru fanii handbalului dragostea la prima vedere, iubirea vieţii, dragostea nemuritoare, care te ridică la cer şi te îngroapă în adâncurile disperării.

Iubire totală. Nu există antrenor în această lume care să nu şi-l dorească în echipă pe "vrăjitorul" din Split, chiar dacă are şi el, la fel ca oricine altcineva, anumite defecte. Unul dintre acestea este jocul în apărare, care este de-a dreptul mediocru. Însă acest neajuns este şters cu buretele de excepţionalul său joc de atac.

Când Balici are mingea în mână, apărătorii care-l păzesc sunt în faţa celei mai mari provocări şi totodată dileme a carierei lor, iar pulsul le creşte cu viteza luminii. Cum să-l oprească pe acest adversar instinctiv, care simulează cu capul că va încerca o depăşire pe dreapta şi pătrunde exact pe stânga sau invers?

Cum să-l împiedice să angajeze pivotul, când nici măcar tipul care este servit nu ştie în ce fel "şeful" său va da pasa? Ivano transformă orice apărare într-o glumă de 1 aprilie, nu întâmplător ziua sa de naştere.

Un învins mereu triumfător

Chiar şi atunci când echipa lui Balici pierde, el învinge, de fapt. Croatul ştie foarte bine că nu poate câştiga toate meciurile de unul singur şi când simte că ai lui n-au nicio şansă, lucru foarte rar de altfel, atunci fantezia ia locului jocului combinativ. Până şi egoismul lui Balici este frumos. Nimeni nu-i poate reproşa nimic. Sau poate.

Că n-are fraţi gemeni şi, mai ales, clone. Iar în afara antrenorilor săi de la naţionala Croaţiei şi de la echipa sa de club, RK Zagreb, nu există tehnician care să nu-l deteste, fie şi doar pentru o clipă. "Dacă ar exista o reţetă prin care să-l blochezi pe Balici, aş vinde-o pe mulţi bani colegilor mei", afirma Claude Onesta, nimeni altul decât antrenorul campioanei olimpice de la Beijing, Franţa. Dar nu există. Ivano Balici este efectiv deasupra tuturor. Inima, creierul şi arma letală a semicercului. El este zeul handbalului. Unul al naibii de dat dracului!

Lăudat şi de Alexandru Buligan

Ivano Balici a evoluat până de curând la echipa spaniolă Portland San Antonio, unde a lucrat cu antrenorul secund Alexandru Buligan. Românul are şi acum doar cuvinte de laudă la adresa croatului. "Este un jucător absolut genial.

Nu ştiu dacă este sau nu cel mai bun din lume, dar cu siguranţă este fantastic. Este tehnic, rapid şi ştie să se descurce în orice situaţie. Pentru noi este o pierdere faptul că a decis să plece din Spania, susţine Buligan".

Românul a vorbit şi despre omul Ivano Balici. "Ivano este un băiat bun, ştie să râdă, să glumească şi îi place să întreţină buna dispoziţie în echipă.

Nu se teme să îşi asume rolul incontestabil de lider, aşa cum nu se dă în lături să iasă în faţă atunci când lucrurile nu merg bine. Nu este omul care să se ascundă după deget, are caracter", a spus secundul celor de la Portland San Antonio.

A suferit la Beijing

Naţionala Croaţiei, cu Ivano Balici pe teren, nu a reuşit să-şi apere titlul olimpic câştigat în urmă cu patru ani la Atena.

Anul acesta, la Beijing, plavii au terminat finalmente abia pe locul patru, deşi erau cotaţi cu şanse mari la medaliile de aur. Nici Balici nu a mai fost jucătorul de altădată, dar centrul corat are o scuză: a evoluat fără să fie în totalitate refăcut după o accidentare mai veche. Chiar şi aşa, croatul a fost unul dintre cei mai buni jucători ai competiţiei.

Este un jucător absolut genial. Nu ştiu dacă este sau nu cel mai bun din lume, dar cu siguranţă este fantastic
Alexandru
Buligan,
antrenor secund

Dacă ar exista o reţetă prin care să-l blochezi pe Balici, aş vinde-o pe mulţi bani colegilor mei
Claude Onesta,
selecţioner Franţa

N-a trebuit să învăţ să dau pase, am ştiut dintotdeauna. Pentru mine totul este cât se poate de firesc
Ivano Balici,
jucător Croaţia

Ivano Balici

Locul naşterii: Split
Data naşterii: 1 aprilie 1979
Palmares: campion olimpic în 2004
- Campion mondial în 2003
- Medaliat cu argint la Campionatul Mondial din 2005
- Medaliat cu argint la Campionatul European din 2008

Steaua a scăpat de Balici

Ivano Balici, starul Croaţiei şi, până de curând, al celor de la Portland San Antonio, s-a transferat de la gruparea spaniolă la clubul croat Zagreb, astfel că nu va evolua împotriva Stelei în grupele Ligii Campionilor.

În locul lui Balici, cei de la Portland San Antonio l-au transferat pe danezul Claus Jakobsen, care evoluase până acum la Ademar Leon.

Palmares excepţional

Ivano Balici a câştigat aproape tot ce se poate la nivel de naţională, în afară de titlul european. Campion mondial în 2003, campion olimpic în 2004, Balici a fost declarat cel mai bun jucător al lumii în 2003 de Federaţia Internaţională de Handbal, distincţii cărora li se adaugă titlul de cel mai bun jucător la JO 2004, trei campionate mondiale (2003, 2005, 2007) şi două campionate europene (2004, 2006).

Practic, la ultimele şase competiţii internaţionale de anvergură, Balici n-a lipsit din All Star Team, performanţă neatinsă de nimeni!

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite