Luptele: tradiţie şi şanse reale

Dintre cei care pleacă la Olimpiadă, după comportamentul, pregătirea şi rezultatele de până acum, şanse reale au, în opinia mea, Eusebiu Diaconu, Rareş Chintoan şi Estera Dobre.

Dintre cei care pleacă la Olimpiadă, după comportamentul, pregătirea şi rezultatele de până acum, şanse reale au, în opinia mea, Eusebiu Diaconu, Rareş Chintoan şi Estera Dobre.

Scepticism. Împărtăşesc şi eu o parte din scepticismul dlui Ion Ţiriac privind numărul de medalii posibile a se lua la Beijing. Dintre sporturile olimpice care ne-ar mai da ceva speranţe pentru puncte sau medalii, pe lângă gimnastică, box, canotaj, tir (unde avem un abonat măcar la argint, primul român calificat de acum 3-4 ani, Alin Moldoveanu), ar mai fi luptele.

Cu ambele stiluri, libere şi greco-romane. Sigur că aici, mai ales la stilul greco-romane, există o mare tradiţie, aceea instituită de rarul, poate că unicul, antrenor român care a fost Ion Cornianu. Adică antrenorul care a scos aproape pe bandă campioni, sau pe podium, europeni, mondiali şi olimpici. Sigur, se va spune că regulamentul din anii "60, de pildă, al luptelor nu era asemănător cu cel de azi, care e cu mult mai dinamic, mai prezent, care te obligă la multe acţiuni. E cam ca în fotbal, e poate faza romantică.

Atunci se lupta pe saltea două reprize a 5 minute, era destul loc să fii pasiv, să tragi de un punct luat şi la sfârşit să rămâi cu el şi să învingi. Bun, şi pe atunci nu erau introduse şi luptele feminine, la stilul libere. Care au venit cu spectaculosul şi cu ineditul ca şi la judo. Despre boxul feminin nu vorbim, mi se pare dizgraţios, dar e părerea mea.

Când ploua cu medalii. Da, din anii când ploua cu medalii la lupte, două schimbări fundamentale au apărut: 1. regulamentul de dinamizare; 2. introducerea competiţiei feminine de lupte libere. Ca să nu fim nedrepţi tot evocându-l pe antrenorul Corneanu, trebuie amintit că el făcea pandant cu cel care l-a adus de la catedra de lupte a ICEF ca antrenor al lotului naţional, în locul lui Cocoş, preşedintele FRL, Gică Iacobini. Interesantă şi, mai ales, bogată este şi istoria medaliilor olimpice aduse de lupte în decursul anilor.

Palmares. 7 medalii de aur, 8 de argint, 17 de bronz reprezintă palmaresul total al medaliilor olimpice câştigate de luptele româneşti la ambele stiluri. De exact 20 de ani, adică din 1988, luptele româneşti nu au adus nicio medalie de aur, ultima fiind cea a lui Vasile Puşcaşu, azi secretarul general al FRL. Chiar domnia sa, care e conducătorul delegaţiei la Beijing - tot la Beijing, preşedintele Cristian Poteraş participă la lucrările de alegere a noului preşedinte FILA -, ne estimează şansele româneşti.

"Dintre cei care pleacă la Olimpiadă, după comportamentul, pregătirea şi rezultatele de până acum, şanse reale au, în opinia mea, Eusebiu Diaconu, Rareş Chintoan şi Estera Dobre. Nu este exclus ca, după nişte trageri la sorţi favorabile, să apară şi alţi sportivi din delegaţia noastră. Cred că a venit timpul să mai luăm o medalie, fiindcă generaţia aceasta este foarte bună, ba chiar anunţă multe, privind la cadeţi şi juniori, la rezultatele lor."

Arbitru cu pedigree. La Olimpiadă, delegaţia noastră cuprinde doi arbitri internaţionali calificaţi. Unul e Ovidiu Lazăr. Celălalt, Tiberiu Horvath, are un impresionant pedigree în lupte. El este fiul lui Iosif, primul român medaliat din lupte (bronz), la greco-romane, la Europenele de la Roma 1934 şi al cărui frate gemăn, Ion, a participat la "Olimpiada lui Hitler" de la Berlin 1936; nepotul lui Iosif, Francisc Horvat, este cel care a adus prima medalie luptelor româneşti din istoria perticipării noastre la JO: bronz la Melbourne.