Lucian Bute ar putea primi doua milioane de dolari pe meci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campionul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, Lucian Bute, ar putea primi doua milioane de dolari pe meci, în cazul în care negocierile dintre Interbox si postul de cablu Showtime pentru transmiterea urmatoarelor trei partide ale pugilistului român s-ar concretiza.

Potrivit informatiilor obtinute de Dan Rafael de la espn.com, oferta înaintata lui Bute se învârte în jurul a doua milioane de dolari pe meci.

"Lucrăm la acest caz, dar nimic nu este înca oficial. Negocierile cu Showtime sunt serioase, asta e tot ce pot sa confirm. Vrem ca Bute sa concureze împotriva celor mai buni de la aceasta categorie. Showtime are deja contracte cu pugilisti buni si cred ca putem construi ceva cu ei. Trebuie sa organizam lupte pe care fanii doresc sa le vadă", a confirmat negocierile preşdintele Interbox, Jean Bedard.

Showtime a difuzat prima lupta a lui Bute contra lui Librado Andrade, care a avut loc în octombrie 2008, dar si victoria obtinuta împotriva lui Fulgencio Zuniga în martie 2009. De atunci, Showtime s-a concretizat pe organizarea turneului Super Six, ceea ce i-a obligat pe cei de la Interbox sa revina la HBO. Sursa citata mentioneaza ca HBO nu s-a aratat prea interesat sa difuzeze urmatoarea lupta a lui Bute, care ar putea fi împotriva americanului Kelly Pavlik, potrivit onlinesport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite