Bute l-a învins la puncte pe rusul Gracev. Românul a cucerit centura nord-americană la semigrea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La cinci luni după înfrângerea din faţa britanicului Carl Froch, Lucian Bute a urcat din nou în ring, de această dată la Montreal, în faţa fanilor canadieni.

Adversar i-a fost Denis Gracev, un pugilist care a practicat şi kick-boxing. Rusul era neînvins după 13 meciuri la profesionişti şi faptul că meciul s-a disputat la categoria semi-grea, superioară celei super-mijlocii, la care boxase Bute anterior, era un avantaj pentru Gracev. De altfel, acesta a început mai bine disputa, demonstrând că are forţă în lovituri. Disputa a fost echilibrată cu momente de superioritate alternative, dar cu un Gracev parcă mai stăpân pe mijlocul ringului. Rusul l-a făcut pe Bute să sângereze din arcada stângă, încă de la început, iar acest lucru l-a incomodat vizibil pe Lucian. Acesta s-a impus totuşi la puncte, graţie unor lovituri mai bine ţintite, dar numai în ultima repriză a avut o prestaţie entuziasmantă.
A fost a 31-a victorie a lui Bute, din 32 de meciuri, cei trei arbitri indicând 115-113, 118-110 şi 116-112 în favoarea lui.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite