Bute se bate cu un rus care a făcut kick-boxing. Românul îşi caută la noapte reabilitarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Boxerul român va lupta sâmbătă noapte (ora 04.00, în direct la Dolce Sport şi Money TV) cu rusul Denis Gracev în primul meci de după eşecul din faţa britanicului Carl Froch, care i-a luat centura de campion mondial al categoriei super-mijlocie, versiunea IBF.

La cinci luni de la meciul de tristă amintire, în care Carl Froch l-a făcut KO pe Lucian Bute, în repriza a patra, boxerul român va urca din nou în ring. A depăşit momentul dificil al pierderii centurii de campion mondial, postură în care a fost aproape cinci ani, şi acum caută resurse pentru a reveni în top. Înfrângerea cu Froch nu l-a costat doar centura ci şi o cădere în ierarhia IBF, acum fiind cotat doar al cincilea pugilist la categoria super-mijlocie. Mai mult decât atât, postul american Showtime, care transmitea meciurile lui, a reziliat contractul, acest lucru urmând a-i micşora destul de mult veniturile.

Şi totuşi, la Montreal, Bute este în continuare vedetă. Gruparea Interbox i-a pus pe masă un contract pe următoarele trei meciuri, în semn de încredere în capacitatea sa de a fi din nou campion. Biletele la gala de sâmbătă noaptea s-au vândut bine, iar meciul e aşteptat cu interes nu doar de cei 15.000 de spectatori care vor fi în sala „Centre Bell". „Abia aştept să-mi revăd fanii. După ce am pierdut în Anglia probabil unii au crezut că mi-am încheiat cariera. Veţi vedea însă că sunt capabil să depăşesc şocul şi să revin acolo unde îmi este locul", a declarat Bute încrezător în victoria sa. El s-a pregătit în Canada, renunţând la tradiţionalul cantonament pe care îl făcea la Miami, înaintea meciurilor.

Rusul e şi practicant de kick-boxing

Deşi adversarul lui Bute, Denis Gracev, nu e un nume de talia lui Froch, rusul reprezintă o nucă tare. E neînvins în 13 meciuri (12 victorii şi o remiză) şi are avantajul unui fizic impunător. El a intrat în boxul profesionist târziu, abia în 2007, până atunci practicând kick-boxingul şi artele marţiale mixte. În aceste discipline rusul este mult mai cunoscut decât în box, pentru că a câştigat numeroase trofee. Gracev s-a mutat acum şase ani din Rusia în America şi trăieşte acum la San Diego, în California. El a fost luat de americani în vizor acum şase luni când l-a bătut în stil de mare campion pe
ucraineanul Ismayl Sillakh, o surpriză la vremea respectivă.„L-am studiat bine pe Bute şi îi ştiu părţile slabe. A văzut toată lumea că nu e capabil să reziste presiunii, iar eu asta am de gând să fac în ring. Să pun presiune pe el. Lovesc foarte puternic şi ştiu să mă mişc, iar lucrurile astea vor compensa lipsa experienţei de la amatori. Îl voi distruge pe Bute, o să-l fac KO", a declarat rusul.

Disputa Bute- Gracev are şi o miză. Aceasta este centura NABF (North American Boxing Federation) la categoria semi-grea, care aparţine acum rusului. Bute a acceptat să crească în categorie pentru acest meci, de obicei el boxând la super-mijlocie. Schimbarea de categorie i-a uşurat procesul de slăbire, întrucât n-a mai fost nevoie să dea şapte kilograme jos, cum făcea de obicei, ci numai patru kilograme, deoarece la super-mijlocie se boxează cu 76,2 kilograme, iar la semi-grea cu 79,3 kilograme.

Revanşa cu Froch în pericol

Meciul lui Bute cu Gracev e văzut de specialiştii din box ca un antrenament mai tare înaintea revanşei cu Froch, prevăzută pentru martie 2013. Există însă posibilitatea ca aceasta să se mai dispute, pentru că Federaţia Internaţională de Box l-a avertizat pe Froch că în primul rând trebuie să boxeze cu challanegrul obligatoriu, canadianul Adonis Stevenson, şi abia apoi cu Bute. Or, Froch are deja meci cu americanul Yusaf Mack, la 17 noiembrie, şi e destul de puţin probabil ca el să se bată şi cu Adonis până în martie. În aceste condiţii, presupunând şi că Froch îşi va păstra centura cu diamante, meciul lui cu Bute s-ar putea muta undeva la începutul verii. Dacă Froch îşi pierde însă centura, Bute va trebui să-şi dobândească statutul de challanger obligatoriu şi apoi să încerce un meci cu noul deţinător. Până atunci însă, el trebuie să treacă de Gracev, un eventual eşec fiind considerat de specialişti echivalentul unei prăbuşiri definitive a carierei profesioniste a boxerului român.

Solicitat să intre în politică

Lucian Bute este eroul unei propuneri inedite la Montreal, venită din partea unui jurnalist al cotidianului La Presse. Acesta crede că românul ar fi potrivit pentru un post în Parlamentul Canadian. „Numele lui Lucian Bute, proaspăt cetăţean canadian, îmi vine în minte. Lucian, care a învăţat franceza în doar trei luni şi care vorbeşte trei limbi diferite, cu judecata sa solidă, cu integritatea sa şi cu calităţile pe care le posedă... Votaţi Bute!", a scris autorul articolului. El crede că Bute ar putea urma exemplul ucraineanului Klitchiko, care a intrat în Patrlamentul de la Kiev.

„Aş minţi să spun că nu mă gândesc la meciul cu Froch, dar până atunci trebuie să-l bat pe Gracev. Rusul e un bun încasator şi rezistă bine la lovituri, însă trebuie să-i găsesc punctul slab"
Lucian Bute, boxer profesionist

„Până acum mi se spunea Piratul, dar după ce îl voi bate pe Bute vreau să mi se spună Fiul lui Drago. Cred că sunt un urmaş al boxerului rus, protagonistul filmului Rocky 4"
Denis Gracev, boxer profesionist

CV Lucian Bute
Data şi locul naşterii: 28 februarie 1980 (Pechea)
Rezident la Montreal
Porecla: Mister KO
Meciuri la profesionişti: 31
Victorii: 30 (24 prin KO)
Înfrângeri: 1 (KO în repriza a patra)


CV Denis Gracev
Data şi locul naşterii: 3 august 1982 (Perm)
Rezident la San Diego
Porecla: Piratul
Meciuri la profesionişti: 13
Victorii: 12 (8 prin KO)
Înfrângeri: 0

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite