Lucian Bute: „Zuniga nu a fost modest“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aşa cum ne-a obişnuit deja, campionul mondial la box, Lucia Bute, revine în ţară după fiecare meci important „pentru a-şi încărca bateriile”.

La o săptămână după ce pugilistul român şi-a apărat, pentru a treia oară, titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, de data asta, în faţa columbianului Fulgencio Zuniga, Bute a ajuns ieri în România.

„După meciul cu Zuniga, două-trei zile am zăcut şi am stat numai în casă. Am reuşit să petrec, sâmbătă, cu prietenii şi cu colegii, iar după aceea am stat la pat.

A fost un meci bun, care a ieşit bine până la urmă, iar strategia pe care am făcut-o cu antrenorul meu s-a potrivit la fix. Adversarul mi l-am făcut eu accesibil, pentru că el este un boxer foarte bun, un nume foarte cunoscut în America.

El avea 22 de victorii, dintre care 19 prin KO, şi loveşte foarte puternic cu ambele braţe. Nu se poate spune că a fost un adversar modest“, a spus Bute, care a menţionat că va sta două săptămâni în ţară.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite