Liga Campionilor vine în Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liga Campionilor vine în Capitală
Liga Campionilor vine în Capitală

Pentru prima oară în voleiul feminin, o echipă din ţara noastră va participa în Liga Campionilor. CSU Metal Galaţi îşi va afla, pe 4 iulie, la Viena, viitoarele adversare din cea mai

Pentru prima oară în voleiul feminin, o echipă din ţara noastră va participa în Liga Campionilor. CSU Metal Galaţi îşi va afla, pe 4 iulie, la Viena, viitoarele adversare din cea mai puternică întrecere intercluburi de pe Bătrânul Continent.

Mai mult, pentru a ajunge în topul european, gruparea din Moldova a anunţat un buget-record pentru noul sezon competiţional, acesta ridicându-se la peste un milion de euro!

Meciurile se vor disputa în sala Giuleşti

Deşi problemele administrative sunt foarte bine puse la punct, oficialii campioanei României se confruntă cu o mare problemă, anume aceea că formaţia din Galaţi nu are, în localitate, o sală care să poată îndeplini cerinţele federaţiei internaţionale de specialitate.

Astfel, clubul CSU Metal a ajuns la un acord cu Rapid Bucureşti, urmând ca sala Giuleşti să găzduiască meciurile "de acasă" ale fetelor din Galaţi. Arena din Capitală are o capacitate de 1.800 de locuri, toate pe scaune, dispune de o tabelă electronică performantă, în interiorul sălii există locuri special amenajate pentru mass-media, o cerinţă obligatorie impusă de Confederaţia Europeană.

Tot forul internaţional mai prevede ca spaţiul de joc să fie conform regulamentelor în vigoare, iar gazdele să poată asigura poziţie de antrenament formaţiei vizitatoare. Sala Siderurgistul, din Galaţi, a avut nevoie de o derogare din partea CEV pentru ca această locaţie să poată găzdui jocuri din cupele europene.

Conducerea clubului a reuşit să prelungească înţelegerile jucătoarelor Brizitka Molnar şi Mayvelis Martinez, în timp ce, în această vară, Dragana Marinkovici, Ivana Ostoijici şi Maja Ognjenovici au părăsit echipa deoarece au încheiat contractul cu CSU Metal Galaţi, formaţie antrenată de tehnicianul naţionalei Serbiei, cunoscutul Zoran Terzici.

"Nu avem nicio pretenţie în ceea ce priveşte grupa din care vom face parte. La Galaţi se face performanţă"
Alexandru Deju,
vicepreşedinte Metal Galaţi

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite