Lewis Hamilton se va întrece cu un ciclist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul campion mondial de Formula 1, Lewis Hamilton,  şi rutierul britanic Chris Hoy, triplu campion olimpic la Beijing, se vor întrece  pe 14 decembrie, pe stadionul Wembley din Londra, la

Noul campion mondial de Formula 1, Lewis Hamilton,  şi rutierul britanic Chris Hoy, triplu campion olimpic la Beijing, se vor întrece  pe 14 decembrie, pe stadionul Wembley din Londra, la Cursa Campionilor. Hamilton se va afla la volanul unui automobil Mercedes, după care va face o demonstraţie cu monopostul de F1 McLaren-Mercedes.

 “Va fi ceva cu totul  special, atmosfera va fi una absolut nebunească. Să vezi 80.000 de fani pentru prima dată de când ai devenit campion mondial va fi o modalitate minunată să închei un an mai mult decât fantastic”, a declarat Hamilton pentru BBC.

Hoy, triplu campion olimpic la ciclism

Adversarul campionului mondial de Formula 1 va fi şi el unul pe măsură. Chris Hoy este un adevărat erou în Marea Britanie, după ce a câştigat trei medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Beijing. Astfel, Hoz a devenit primul sportiv din Regatul Unit care a reuşit o asemenea performanţă, după 100 de ani! Deşi este conştient că porneşte cu şansa a doua în această cursă, Hoy crede că circuitul strâns şi virajat ar putea echilibra această întrecere.

“Pot să produc cam 2,5 cai-putere, deci este clar că nu pot să ajung la performanţele maşinii lui, dar sper că organizatorii vor face cursa cât mai echilibrată. Eu unul voi da absolut totul. Aştept cu nerăbdare”, a spus  Hoy.

Cursa Campionilor este un eveniment la care participă competitori din diferite sporturi automobilistice, ei întrecându-se pe piste paralele.

Alţi participanţi la competiţie sunt germanul multiplu campion mondial de Formula 1 Michael Schumacher, francezul multiplu campion mondial de raliu Sebastian Loeb, britanicul triplu campion mondial de turisme Andy Priaulx, australianul triplu campion mondial de Superbike Troy Bayliss, pilotul de Formula 1 Jenson Button şi fostul pilot de Formula 1 David Coulthard.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite