Lăsaţi copiii să se joace la tenis!

România dispune de un izvor nesecat de talente în tenis.

Medaliile la Campionatele Europene rezervate copiilor şi titlurile la turneele de Mare Şlem ale juniorilor curg pe bandă rulantă. Conform graficului, aceşti tineri campioni ar trebui să progreseze apoi, şi în câţiva ani să domenile ierarhiile ATP şi WTA. Logica nu are însă deloc legătură cu realitatea societăţii autohtone. Exemple în sprijinul afirmaţiei mele sunt destule şi dureros de elocvente. Jucători precum Răzvan Sabău sau Florin Mergea, foşti campioni de juniori la Wimbledon, „înoată" în anonimatul turneelor futures.

Din păcate, numărul celor care nu reuşesc să confirme la nivel de seniori este mult mai mare. Situaţia este valabilă atât la fete, cât şi la băieţi. Mulţi încearcă să explice acest fenomen prin lipsa infrastructurii din România şi prin problemele financiare cu care se confruntă jucătorii aflaţi în pragul debutului în circuitul profesionist. E poate o scuză bună, dar ne furăm singuri căciula. În urmă cu câţiva ani, tinerii jucători români erau nevoiţi să cerşească bani în stânga şi în dreapta pentru a juca la turnee prin străinătate. Circuitul de turnee futures organizate anual în ultimii ani în România a rezolvat totuşi acest impediment. Degeaba însă, nici măcar un jucător autohton nu a explodat apoi în tenisul mare. Deci, lipsa baniilor şi a condiţiilor poate fi bifată ca o explicaţie, dar doar parţială.

Problemele juniorilor noştri intervin, însă, în opinia mea, încă din anii copilăriei. Aş spune că ele apar încă dinainte ca ei să pună mâna pe rachetă! Totul pleacă de la părinţi. O parte dintre ei au făcut sport de performanţă, dar eu eşuat în a deveni mari campioni. După aceea, şi-au trimis odraslele la tenis cu gândul să-şi răzbune propriile frustrări. Îşi canalizează astfel toată energia, timpul şi resursele financiare într-o încercare disperată de a recupera timpul pierdut. Toţi vor ca cei mici să calce cât mai repede pe urmele lui Ilie Năstase sau Federer. În acest context, copiii sunt supuşi unei presiuni enorme.

Cravaşaţi de părinţi, aceştia „mănâncă tenis pe pâine" şi ajung astfel uneori să confirme la nivel de juniori. În preajma majoratului, totul se dărâmă, însă, ca un castel de nisip. Suprasaturaţi de tenis, adolescenţii aleg de multe ori să evadeze din acest univers monoton şi prăfuit de zgură. Tentaţiile specifice vârstei fac ca mulţi să renunţe definitiv la sport în dauna altei cariere sau să continue doar pentru a nu-şi deranja părinţii. Rezultatul e un fiasco total, deoarece sport de performanţă cu sila nu se poate face.

Acest fenomen trebuie contracarat din timp. Copiii ar trebui lăsaţi pentru început doar să se joace pe terenul de tenis şi doar cei talentaţi şi dornici să facă sacrificii până la capăt să fie încurajaţi apoi de părinţi şi antrenori să urmeze o carieră profesionistă. Din păcate, oare câţi dintre voi nu ştiţi milionari care cred că îşi pot transforma „prinţesa" într-o a doua Şarapova doar printr-o infuzie haotică de capital în pregătirea copilului?!