A încurajat Armstrong dopajul la US Postal?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Septuplul câştigător al Turului Franţei, Lance Armstrong, s-ar fi dopat şi i-ar fi încurajat pe colegii săi de la echipa United States Postal Service să procedeze la fel, a declarat pentru justiţia americană un fost coechipier al rutierului, informează cotidianul New York Times.

Potrivit jurnalului, procurorii federali şi-au intensificat ancheta privind acest caz, luna trecută, după Turul Franţei, când au fost interogaţi mai mulţi foşti colegi ai lui Amstrong.

"Justiţia americană a interogat mai mulţi foşti coechipieri ai rutierului, dintre care unii au explicat într-un mod detaliat că Armstrong şi foştii săi colegi de la US Postal s-au dopat sistematic, potrivit unui ciclist care a fost interogat şi altor două persoane", toţi aflaţi sub protecţia anonimatului, a notat New York Times.

Un fost coleg al lui Lance Armstrong a declarat pentru cotidianul din New York că a explicat justiţiei modul în care se dopa şi "înşelătoria la scară mare" la care a participat în cadrul echipei US Postal. "Lance Armstrong era la curent şi a încurajat această practică", a precizat rutierul.

La sfârşitul lunii iulie, rutierul american Floyd Landis a declarat pentru postul ABC că a văzut cum Lance Armstrong s-a dopat de mai multe ori, inclusiv cu transfuzii sanguine.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite