La noi, în sport, niciodată să nu spui...

În urmă cu 20 de ani, România şi oamenii săi şi-au câştigat dreptul de a se deschide spre lumea civilizată.

Iar odată căzută „cortina de fier", am preluat de acolo, deopotrivă, deseori fără discernământ, şi ce era bun, şi ce era rău. Şi am adoptat inclusiv expresii precum „OK", una care a înlocuit neaoşul „în regulă", dar şi altele care par mai sofisticate. Formule de genul „niciodată să nu spui niciodată!" sau „nimeni nu este de neînlocuit!".

Pentru un american, ultimele două enunţuri sună firesc. Obişnuiţi să impună regulile la scară planetară, să nu le stea nimeni în faţă, yankeii îşi permit uneori să le schimbe şi chiar să le încalce... După cum le convine, fireşte. Lor li se potriveşte, aşadar, formula „niciodată să nu spui niciodată!". Însă ei o folosesc în sens pozitiv, în favoarea lor ca naţiune, nicidecum în beneficiul unui individ sau al unui grup.

Pe de altă parte, cum americanii sunt cunoscuţi că rezolvă problemele „aşa cum scrie la carte", adică respectând procedurile, e uşor de înţeles de ce în cazul lor „nimeni nu este de neînlocuit!" - îmi amintesc de un film, parodie, în care poliţiştii veniţi să rezolve o luare de ostatici acţionau după ce unul dintre ei descoperea într-un dosar paşii ce trebuie urmaţi în astfel de situaţii.

În cazul nostru, al românilor, formula „niciodată să nu spui niciodată!" a deschis, din 1990 încoace, o cutie a Pandorei. Ea le-a dat unora convingerea că totul, dar chiar totul, le este permis. Şi fapte pe care credeam că niciodată nu le vom consemna la noi - un jaf armat, de pildă - au ajuns să ne întunece viaţa. Altfel spus, la noi respectiva formulă a fost adoptată în sens negativ.

În sport observăm aceeaşi situaţie. Atunci când îşi propun să câştige ceva, o competiţie, indiferent de disciplină, americanii acţionează după principiul „Niciodată să nu spui niciodată!" Iar vedetele lor din baschet, hochei, atletism, tenis, înot îşi găsesc imediat înlocuitori pe măsură. Nici că ar putea fi altfel, sportul funcţionând în SUA după un sistem bine pus la punct. Unul bazat pe mândrie naţională, pe ambiţie, pe bani.

Noi, în schimb, pomenim tot mai des, nostalgici, de Nadia, de Gaţu, de Năstase... Şi ne întrebăm de ce generaţiile care le-au urmat n-au reuşit decât în puţine momente să-i întreacă, să-i facă uitaţi. Cine ar fi putut însă să o înlocuiască pe Nadia? Măcar pentru simplul fapt că a pus în dificultate sistemul de afişaj al notelor, dacă nu pentru exerciţiile sale la bârnă, „Zeiţa de la Montreal" a rămas unică. De neînlocuit.

Aşadar, niciodată să nu mai spunem... că nimeni nu-i de neînlocuit. În sport, la noi. Trecerea timpului ne-a convins că, în lipsa sistemului, a formării vedetelor „pe bandă rulantă", adevăratele valori sunt din ce în ce mai rare la noi. Tot mai greu, dacă nu chiar imposibil de înlocuit. Cum, de altfel, au început să fie înşişi sportivii de performanţă. Din ce în ce mai puţini...