POLO: România - Croaţia 7-13, la Campionatul European!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionala României de polo a pierdut cel de-al treilea meci de la Campionatul European disputat în faţa reprezentativei ţării gazdă, Croaţia, scor 7-13.

Scor final: România - Croaţia 7-13 (4-3, 1-3, 1-4, 1-3) Tricolorii au avut o primă repriză excelentă însă apoi foştii campioni mondiali au dominat partida şi s-au impus fără probleme. Majoritatea golurilor croate au venit pe superiorităţi numerice. Cel mai bun jucător al partidei a fost croatul Bustje, care a înscris şase goluri. 

Pentru tricolori au înscris: Radu Cosmin 2, Andrei Iosep 2, Alexandru Matei, Ghiban şi Ramiro Georgescu.

România păstrează în continuare şanse de a se califica mai departe în sferturile de finală ale competiţiei. Câştigătoarea grupei ajunge direct în semifinale, în timp ce echipele clasate pe locurile doi şi trei în cele două grupe joacă înscrucişat sferturile de finală. Tricolorii au nevoie de o victorie în cele două partide rămase, cu Italia şi Muntenegru, pentru a ocupa cel puţin locul trei.

Italia-România este vineri 3 septembrie, ora 19:00, în direct la TVR 2 iar România-Muntenegru se joacă duminică 5 septembrie, ora 19:00, de asemenea în direct la TVR 2.

Iată cum se prezintă clasamentul grupei A înaintea partidei Muntenegru-Spania, care are loc în această seară:
1. Italia 3 3 0 0 27 20 +7 9p
2. Croaţia 3 2 0 1 38 21 +17 6p
3. România 3 2 0 1 30 29 +1 6p
4. Muntenegru 2 1 0 1 21 20 +1 3p
5. Spania 2 0 0 2 16 18 -2 0p
6. Turcia 3 0 0 3 15 37 -22 0p

Partidele României
România - Turcia 12-6
România - Spania 11-10
România - Croaţia 7-13

Iată filmul partidei cu Croaţia:

7-13 Gol Croaţia! Marchează Karac după ce croaţii ne-au surprins pe contraatac.

7-12 Gol Croaţia! Gazdele se distanţează din nou la cinci goluri diferenţă când mai sunt două minute şi jumătate.

7-11 Ramiro Georgescu ratează dintr-o poziţie excelentă.

7-11 Dragoş Stoenescu apără un şut de la distanţă a croaţilor.

7-11 GOOL România! Radu Cosmin marchează după ce portarul advers a respins în faţă un şut de la distanţă. Mai sunt cinci minute din acest meci.

6-11 Gol Croaţia. Bustje marchează din nou. Are şase goluri. A fost o schemă frumoasă a croaţilor care au construit cu răbdare un atac încheiat de la a doua bară!

6-10 Croaţii au câştigat angajamentul din debutul sfertului patru. Nu reuşim să fructificăm o situaţie de om în plus.

Sfertul trei 6-10 (4-3, 1-3, 1-4) Superorităţile numerice au făcut diferenţa în acest sfert în care croaţii au marcat patru goluri.

6-10 Tricolorii au mai primit o eliminare, total gratuită de această dată.

6-10 Gol Croaţia. Bustje este killerul României cu cinci goluri până acum. A fost gol tot pe o superioritate.

6-9 Pentru a patra oară tricolorii iau la ţintă bara. Din doi metri Radu Cosmin a ratat în superioritate numerică. Ghiban a treia eliminare şi nu va mai putea reveni în bazin

6-9 Încă două minute din sfertul al treilea. Ghiban se luptă din greu în centrul apărării şi tricolorii obţin posesia pentru un fault ofensiv.

6-9 Gol Croaţia. Bustje marchează al patrulea gol! Arbitrii nu au sancţionat o lovitură evidentă a unui jucător croat după ce acesta scăpase mingea

6-8 Time-out cerut de Istvan Kovacs.

6-8 Gol Croaţia. Boskovici marchează din lovitură de la cinci metri, după ce Kadar a facut un fault în apropierea porţii.

6-7 GOOOOL România. Andrei Iosep din unghi, de pe dreapta, pe superioritate.

5-7 Bară a croaţilor, după ce Radu Cosmin a fost eliminat pentru a doua oară.

5-7 Gol Croaţia. Maro Jokovici înscrie din nou în superioritate după ce adversarii tricolorilor au plimbat foarte bine mingea.

5-6 Alexandru Matei câştigă angajamentul din debutul sfertului 3.

Sfertul doi România - Croaţia 5-6 (4-3, 1-3). România are procentaj de sută la sută la acţiunile în superioritate (3 din 3), croaţii doar 50 la sută (3 din 6). Sfertul doi a aparţinut în totalitate croaţilor.

5-6 Gol Croaţia! Boskovic marchează. Mai sunt două minute din acest sfert. Românii trimit pentru a treia oară mingea în bară în această repriză!!! Incredibil. Nici măcar o dată mingea nu a revenit la noi.

5-5 GOOOOL Româniaaaaa! Ghiban înscrie de la colţul scurt pe o superioritate numerică.

4-5 Gol Croaţia! Acelaşi Bustje înscrie, are trei goluri în acest meci.

4-4 Reuşim să-i blocăm pe croaţi care comit fault în atac. Diaconu ratează şi încă nu am reuşit să marcăm în acest sfert.

4-4 Stoenescuuu apărăăă! România era din nou în inferioritate. Goalkeeperul nostru s-a plasat excelent şi a fost ajutat foarte bine de coechipieri. Matei trimite în barăăăăă! A doua bară consecutivă a tricolorilor.

4-4 Gol Croaţia. Bustje marchează al doilea gol consecutiv pentru ex-iugoslavi!

4-3 Croaţii câştigă angajamentul de la debutul sfertului doi, ratează primul atac, apoi Radu Cosmin trimite mingea în bară!

Sfertul 1: România - Croaţia 4-3 Tricolorii au avut o repriză excelentă pe care o puteau încheia chiar la avantaj de două goluri. Croaţii au marcat de două ori din superioritate numerică, dar băieţii noştri au salvat excelent alte două superiorităţi ale croaţilor.

4-3 Un şut la vinclu al lui Bustje care reduce din diferenţă pentru croaţi chiar în finalul primului sfert.

4-2 Ramiro Georgescu trage în bară în criză de timp, pe final de atac.

4-2 GOOOL România! Iosep fructifică excelent o acţiune rapidă de atac. Încă 90 de secunde din primul sfert..

3-2 Gol Croaţia! Au marcat din nou pe superioritate după eliminarea lui Iosep.

3-1 GOOOOOL România. Ramiro Georgescu prinde o bombă de zile mari de la distanţă!!!

2-1 Încă 2 minute şi jumătate din primul sfert, fault în atac Croaţia şi tricolorii au posesia.

2-1 Goool România! Alexandru Matei înscrie pe superioritate, un şut puternic, extraordinar.

1-1 Croaţii a treia oară în superioritate după ce Diaconu a fost eliminat. România se apără bine în inferioritate, pe o schemă

1-1 Este jumătatea primului sfert şi România se apără bine până acum, unul dintre atuurile naţionalei în meciurile cheie de când antrenorul Istvan a venit la echipă.

1-1 Buşilă a ratat în criză de timp. În apărare acelaşi Buşilă a fost eliminat. Stoenescu ne salvează de la un gol ca şi făcut şi avem din nou posesia.

1-1 Cosmin Radu înscrie din pasa lui Negrean. Radu are şapte goluri la această ediţie şi luptă pentru titlul de golgheter.

0-1 Cosmin Radu ratează o boltă, mingea trece puţin pe lângă poartă dar avem posesie în continuare.

0-1 Croaţii s-au apărat bine la prima fază şi ne-au forţat să trimitem mingea în aut pentru a evita un contraatac. Cu un om mai puţin România primeşte primul gol din centru, de la un metru de poartă.

19.00: Ne pregătim de primul angajament. Matei se pregăteşte de start. Are un sprint devastator şi un rezultat extraordinar pe 100 de metri liber. Matei câştigă primul angajament!!!

18.55: Dacă naţionala Croaţiei pierde astăzi, atunci şansele lor la medalii scad. Dacă România câştigă are şanse mari să ajungă direct în semifinale. Miza este uriaşă în special pentru gazdele acestei competiţii.

18.53: Se cântă imnurile României şi Croaţiei. România are câţiva fani prezenţi. Atmosfera nu este extraordinară şi sunt destule locuri goale în tribune.

18.51: Echipa României este prezentată înaintea partidei cu gazdele Campionatului European.

18.38: Arbitrii partidei sunt Georgios Stravridis (Grecia) şi Gyorgy Jhuhasz (Ungaria)

18.26: Croaţia vine după o înfrângere cu Muntenegru, 9-11. Italia este noul lider solitar al grupei A, după ce a câştigat astăzi partida cu Turcia, scor 9-4. Tot astăzi, imediat după partida tricolorilor are loc o nouă întâlnire şoc, cea dintre Spania şi Muntenegru.

Aici puteţi vedea VIDEO meciurile de a CE

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite