Jo Jo Dan şi Selcuk Aydin se bat sub ochii lui Don King

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce doi se vor întâlni, în această seară, la Trabzon, într-un meci contând pentru centura WBC Silver la categoria semimijlocie.

Pugiliştii Ion Ionuţ, alias Jo Jo Dan, şi Selcuk Aydin au efectuat, vineri, într-un centru comercial din Trabzon, cântarul oficial dinaintea meciului pentru centura WBC Silver la categoria semimijlocie, programat sâmbătă, informează site-ul haber61.net Potrivit sursei citate, ambii sportivi s-au încadrat în limitele categoriei, având 66,7 kilograme.

Jo Jo Dan şi turcul Selcuk Aydin se vor întâlni, în această seară, la Trabzon, într-un meci contând pentru centura WBC Silver la categoria semimijlocie. Învingătorul va deveni challenger obligatoriu pentru deţinătorul titlului WBC la semimijlocie, americanul Floyd Mayweather.

În iunie 2010, Jo Jo Dan a fost învins în confruntarea pentru centura WBC Silver, la Istanbul, de Selcuk Aydin. La începutul lunii august 2011, WBC a decis ca meciul dintre Jo Jo Dan şi Selcuk Aydin, disputat în 5 iunie 2010, să se rejoace, sportivul din Turcia câştigând după o decizie controversată.

La gala de sâmbătă de la Trabzon va fi prezent şi promotorul Don King.

Organizatorii galei au anunţat că o parte din încasări va fi donată în sprijinul victimelor cutremurului din Turcia, din 23 octombrie. Un cutremur cu magnitudinea de 7,2 produs în octombrie şi un altul cu magnitudinea de 5,6 care a avut loc ulterior în Turcia au distrus aproximativ 2.000 de clădiri, au provocat moartea a 644 de persoane şi au lăsat fără locuinţă alte câteva mii în provincia estică Van, confruntată cu temperaturi deosebit de scăzute pentru perioada respectivă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite