Inovatori între buturi
0
La mijlocul secolului trecut, rugbiştii români au ţinut Franţa la respect. La meciurile lor asistau 100.000 de oameni. Iar britanicii au fost fascinaţi de fundaşul Alexandru Penciu. Pe lista echipelor învinse de români, în anii ‘50 şi ‘60, s-au aflat puternicele formaţii USA Perpignan, PUC (Franţa), Leicester, Gloucester, Harlequins, Bristol (Anglia), Cardiff şi Swansea (Ţara Galilor).
Ţările ale căror echipe de rugby au reuşit, de-a lungul timpului, să câştige meciuri în faţa Franţei, Ţării Galilor sau Scoţiei, trei dintre naţiunile majore ale Nordului, nu sunt în număr mai mare de 15. România face parte din acest club select. Şi deşi „vremurile actuale nu sunt formidabile", ca să-l cităm pe Octavian Morariu, fostul rugbyst, actualul preşedinte al COSR, oamenii „Micii Ovalii", cei care au scris istorie, s-au reîntâlnit la Gala Rugby-ului Românesc, ţinută vineri seară, la Cercul Militar din Bucureşti.
Record mondial de spectatori la Bucureşti
Venit special din Italia, ţară unde trăieşte din 1969, fostul fundaş al echipei de rugby a României Alexandru Penciu (77 de ani) nu şi-a pierdut agerimea, vioiciunea care l-au consacrat. Răsplătit cu o plachetă, cel care a cunoscut consacrarea la CCA/Steaua, la mijlocul secolului trecut, a avut ocazia să se reîntâlnească la Bucureşti cu o parte dintre colegii de generaţie, cei alături de care, în 1960, acum aproape 50 de ani, reuşea să învingă pentru prima dată în istorie Franţa - 11-5 la Bucureşti.
Era o vreme în care „stejarii" înregistrau un record mondial de spectatori la un meci de rugby. S-a întâmplat în 1957, când, tot la o partidă contra „cocoşilor", pierdută (15-18) pe final, în tribunele stadionului „23 August" s-au îngrămădit 95.000 de oameni (unele surse, străine, au spus că au fost 100.000). Cifră consemnată în „Guinness Book of Records".
Fundaş intercalat în atacul pe treisferturi
Era o vreme în care naţionala de rugby reuşea un alt record mondial cu o serie de 25 de meciuri fără înfrângere! Una în care Franţa a fost învinsă de două ori, la Bucureşti, pentru ca în Hexagon orgolioşii „cocoşi" să se mulţumească cu două egaluri (5-5, în 1961, în Bayonne, şi 6-6, în 1963, la Toulouse).
Era o vreme în care rugbiştii români inovau, contribuiau din plin la dezvoltarea acestui sport. Iar Alexandru Penciu a fost primul fundaş care s-a intercalat în linia de treisferturi în acţiunile de atac.
„Am făcut aşa ceva, întâia oară, la Festivalul Tineretului, pe stadionul Dinamo. Sud-africanii şi australienii amintesc de acest lucru. De altfel, m-am întâlnit recent cu un sud-african care mi-a spus că la un club din Johannesburg am fost inclus în Hall of Fame. Că am o fotografie mare într-o sală de acolo. La noi s-a uitat acest lucru. Bebe Manoileanu este printre puţinii care au pomenit de asta în enciclopedia sa", a concluzionat fostul fundaş.
Galezii l-au poreclit „Alexandru cel Mare"
În anii ‘50, naţionala de rugby a fost invitată să efectueze turnee în Marea Britanie. În toamna anului 1954, adică acum 55 de ani, reprezentanta României a disputat trei meciuri la finalul cărora „Daily Mirror" scria: „Românii au cucerit inimile spectatorilor". Rezultatele sunt elocvente: 19-3 cu Swansea, 9-9 cu Harlequins şi 3-6 cu Cardiff, ultimul meci fiind disputat pe celebrul „Arms Park".
Atunci galezii au fost atât de impresionaţi de evoluţiile fundaşului Penciu încât i-au dat supranumele „Alexandru cel Mare". Doi ani mai târziu are loc a doua expediţie în Insulă, una încheiată cu rezultate şi mai bune în compania unor echipe cu nume din Anglia, echipe pe care le regăsim şi acum în competiţiile europene: 6-6 cu Leicester, 10-6 cu Gloucester şi 6-6 cu Bristol.
În 1958 urma a se întreprinde un nou turneu. Din cauze greu de explicat, conducătorii comunişti de atunci au anulat participarea. Ceea ce a condus la ruperea colaborării cu britanicii până în deceniul 8 al secolului trecut.
Se încarcă comentariile...
