Înotătorul Fran Crippen a decedat din cauza unei crize cardiace

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fran Crippen
Fran Crippen

Înotătorul american Fran Crippen, în vârstă de 26 de ani, care a decedat, sâmbătă, în timpul unei competiţii la Fujairah (Emiratele Arabe Unite), a fost victima unei crize cardiace, a anunţat cotidianul Al-Ittihad.

Moartea lui Fran Crippen "a fost cauzată de o criză cardiacă", a declaat Ibrahim Mohammed, responsabil al Clubului nautic internaţional din Fujairah, citat de jurnal.

Federaţia Internaţională de Nataţie (FINA) a anunţat, sâmbătă, că a deschis o anchetă pentru a stabili cauza decesului sportivului american, fără să facă alte precizări.

Potrivit publicaţiei specializate "Swimming World Magazine", Crippen ar fi arătat semne de epuizare în turul trei din cele cinci ale probei de maraton 10 km de la Fujairah. La finalul cursei, coechipierul său Alex Meyer a semnalat absenţa lui Crippen, care a început să fie căutat. Crippen a fost găsit două ore mai târziu, plutind la suprafaţa apei.

Medaliat cu bronz în proba de maraton 5 km la ediţia din acest an a Campionatelor Mondiale de nataţie în ape deschise, de la Roberval (Canada), Crippen îşi dorea să devină în 2012, la Londra, primul american medalia cu aur olimpic în proba de maraton.

Până în 2006, Fran Crippen a concurat în competiţiile de nataţie în bazin, el câştigând de două ori titlul naţional în proba de 800 metri liber.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite