Inimi neînfricate și în rugby

Scoţienii au pierdut la Cardiff un meci pe care l-au dominat până spre final

Atunci când spui Scoţia, primul cuvânt care îţi trece prin minte este, cel mai probabil, „Bravehart“. Adică „Inimă neînfricată“. F

ilmul lui Mel Gibson, care transpune pe peliculă cum nu se poate mai bine unul dintre momentele de glorie ale unei naţiuni ce şi-a ales drept simbol ciulinul. Şi când spun „naţiune" mă gândesc imediat la rugby, sportul care reflectă cel mai bine împărţirea lumii. Nu neapărat după bogăţie, cât mai degrabă după curaj şi după onoare.
Recunosc, sunt suporter al Scoţiei în Six Nations.

În primul rând fiindcă am descoperit, în timp, numeroase similitudini între această regiune a Regatului Unit şi România. Sfântul Andrei le este protector şi uneia, şi celeilalte, iar Munţii Dobrogei şi ai Caledoniei sunt cam de aceeaşi vârstă. Cei mai "bătrâni" din întreaga Europă. Până şi ciulinul, simbolul Scoţiei, nu numai că se regăseşte în cuprinsul Bărăganului, ci a fost şi floarea preferată a Reginei Maria - camera aurită de la Peleş este decorată cu frunzele acestei plante. Ciulinul, simbol al veşniciei.

În rugby, Scoţia a fost şi a rămas una dintre naţiunile majore. Fără să deţină palmaresul Angliei, Ţării Galilor sau Franţei, selecţionata „ecoseză" a dat mereu culoare unei competiţii în care fiecare meci se joacă până în ultimul minut, până la ultima suflare. Cum s-a întâmplat şi în urmă cu mai bine de o săptămână, la Cardiff, pe
„Millennium Stadium", când Scoţia a pierdut (24-31) cu Ţara Galilor, primind 17 puncte, pe final, în numai cinci minute!

Fie că trage la primul loc în Turneu, ceea ce se întâmplă din ce în ce mai rar - adoptarea profesionalismului în rugby, în 1995, a afectat valoarea „ciulinilor", care nu dispun de mijloacele englezilor, de pildă -, fie că nu, Scoţia face ce face şi este acolo, în prim- plan. De regulă, îi încurcă pe alţii. Se transformă în arbitru al luptei pentru titlu. Ea a fost cea care, în 2001, le-a barat irlandezilor drumul spre câştigarea competiţiei, „ajutându-i" astfel să devină campioni ai Europei pe marii lor rivali englezi - în sportul cu balonul oval rivalităţile, oricât de mari ar fi ele, nu sunt mai presus de corectitudine. 

Dincolo de toate, Scoţia are şi în rugby, sau îndeosebi acolo, cei mai frumoşi suporteri. Şi cine n-a simţit cum i se face pielea găină atunci când fanii fredonează „Flowers of Scotland", pe Murrayfield, înseamnă că încă n-a simţit nimic... Mândri de apartenenţa lor la acest
neam cu rădăcini celte, scoţienii, cu umorul lor inegalabil, ştiu să iasă mereu în evidenţă. Să fie altfel decât restul lumii. Oare nu ei au furat buturile de pe Twickenham, în urmă cu 40-50 de ani, buturile la care marcaseră punctele unei memorabile victorii la Londra, pentru a le păstra acasă, ca pe un suvenir?

Un amic, fost arbitru de rugby, între timp implicat în export-importul de carte, m-a întrebat cândva dacă ştiu cine sunt cei mai corecţi europeni în afaceri. I-am răspuns că nemţii, însă am dat greş. „Scoţienii. Cu ei e suficient să baţi palma şi eşti sigur că îşi vor ţine cuvântul". Iată de ce, şi nu mi-e teamă să recunosc, sunt suporter al Scoţiei la rugby.