Hochei/Selecţionerul României, nemulţumit după victoria împotriva Chinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hochei
Hochei

Selecţionerul României, canadianul Tom Skinner, a declarat, la finalul meciului cu naţionala Chinei, câştigat cu scorul de 9-4 (5-1, 1-2, 3-1), că relaxarea jucătorilor săi din repriza secundă puteau schimba cursul jocului.

"Partea negativă a acestui meci este că, ultimele 40 minute au fost cele mai slabe înregistrate de echipa noastra în acest sezon. Chiar şi aşa, am dominat acele ultime 40 de minute, dar, totuşi, când o echipă se relaxează după o astfel de repriză, adversarul este mai motivat şi cursul jocului se poate schimba. Astfel de jocuri le putem numi «ucigaşe de antrenori», pentru că, atunci când conduci cu 5-1 după prima repriză, crezi ca va fi uşor, iar China a arătat că poate fi mai bună ca în prima repriză”, a spus Skinner.

Tehnicianul a admis că este mulţumit de rezutat şi, una peste alta, echipa a făcut un joc bun dacă s-a impus la această diferenţă. “Faptul că am câştigat cu 9-4 înseamnă că am făcut şi lucruri bune.  Am câştigat jocul cu 9-4 si trebuie să fim pregătiţi pentru meciul cu Islanda".

Reprezentativa României a debutat cu o victorie la Campionatul Mondial de seniori Divizia a II-a, grupa B, de la Zagreb (Croaţia), după ce s-a impus, cu scorul de 9-4 (5-1, 1-2, 3-1), în faţa Chinei. Golurile tricolorilor au fost marcate de Ede Mihaly (04:37), Tihamer Becze (07:41), Zsombor Antal (08:23), Otto Bito (13:08), Csanad Virag (19:04), Zsolt Molnar (29:20), Attila Goga (45:49), Nan Fu (50:12), Otto Biro (54:78), Szabolcsz Papp (55:21).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite