Hagiu, un „Neptun“ autohton

Marcator a peste o mie de goluri sub tricolor, Vlad Hagiu este cel mai mare poloist român din istorie. El a ocupat locul patru la Europene cu naţionala atât ca jucător cât şi ca antrenor. Cele mai mari performanţe ale echipei naţionale din toate timpurile sunt strâns legate de numele fostului simbol al lui Dinamo.

Fără să dispună vreodată de condiţii la nivelul ţărilor civilizate, poloul românesc s-a menţinut mereu pe linia de plutire graţie „nebuniei frumoase" a unor oameni implicaţi direct în fenomen. Povestea acestui sport este strâns legată de cariera lui Vlad Hagiu. Un jucător care a „mâncat polo pe pâine" la echipa naţională vreme de două decenii şi care a lăsat apoi traiul liniştit din Italia pentru a pune umărul, în calitate de antrenor, la dezvoltarea poloului autohton.

Totul a început în 1973. În acel an, România participa în premieră la un Campionat Mondial, iar Hagiu era doar un puşti de zece ani care practica înotul la Dinamo, club pentru care scria ulterior istorie.

„Eram un înotător mediocru şi voiam o schimbare. Domnul Capşa m-a luat într-o zi la un antrenament la polo şi mi-a plăcut foarte mult. Fiind mai rapid decât ceilalţi la înot, am dat vreo şase goluri, cu toate că nu aveam noţiuni avansate de polo. După patru ani jucam deja pentru echipa naţională de juniori, fiind selecţionat de Anatolie Grinţescu. Eram maniac, visam polo de dimineaţa până seara", rememorează cu nostalgie Hagiu începuturile carierei sale.

Succesele se derulează apoi cu repeziciune. Devine vicecampion european de juniori la Varna în 1982 (singura medalie a poloului românesc) şi ajunge cu Dinamo în fazele finale ale cupelor europene. Este remarcat repede de cluburile puternice din Europa, dar pleacă din România abia după Revoluţie. „Securitatea era mereu cu ochii pe mine, la Europenele din 1989 de la Bonn le era tare frică că o să rămân acolo. I-am zis unuia dintre agenţi direct în faţă. «Staţi, băi, liniştiţi că nu-mi las familia!»", povesteşte Hagiu.

După Revoluţie joacă timp de 14 sezoane în Italia (şase ani la Siracuza, un an la Cagliari şi şapte ani la Genoa), ţara cu cel mai puternic campionat din lume. În tot acest timp răspunde mereu la convocările echipei naţionale. Iese golgheter al Campionatului Mondial din 1991 şi face parte din echipa care obţine un senzaţional loc patru la Europenele din 1993 de la Sheffield (cel mai bun rezultat la nivel de seniori) „Nu s-a pus niciodată problema să joc pentru Italia. Am deja un sfert de secol de când lupt non-stop pentru România şi sunt foarte mândru de asta", afirmă tranşant Hagiu.

Din bazin, direct pe banca tehnică

După aproape 15 ani în „Cizmă", Hagiu alege să revină în ţară în 2004. Este un punct de cotitură în viaţa lui, dar şi în istoria poloului autohton. „Aveam 40 de ani, eram apreciat la Genoa şi aş mai fi putut juca lejer câteva sezoane. Domnul Gaiţă, preşedintele federaţiei la acea vreme, mi-a schimbat însă viaţa propunându-mi să preiau naţionala ca antrenor. Mi-am dat seama atunci că nu mai puteam juca până la 50 de ani, că era timpul să agăţ casca în cui şi să rămân în lumea poloului din altă postură", explică fostul golgheter al naţionalei.

Abia ieşit din apă, Hagiu devine ca un frate mai mare pentru foştii săi coechipieri. Atmosfera bună din vestiar şi entuziasmul jucătorilor ajută naţionala să obţină un fabulos loc şase la Mondialele din 2005 şi un loc patru la Europenele din 2006. „Am încercat să schimb ceva în metodele de pregătire, să aduc un plus din şcoala italiană de polo. Mi s-a reproşat ulterior că aş fi fost prea moale cu băieţii, dar nu e adevărat. Am fost doar un grup unit, în care ne-am respectat reciproc, altfel nu ajungeam să obţinem acele performanţe", spune Hagiu, fericit că foştii săi elevi nu au uitat de ziua sa şi i-au transmis luna trecută mesaje de felicitare.

Ca antrenor la Steaua, Hagiu a câştigat Cupa României, în 2009

Îşi asumă ratarea calificării la JO

După patru ani petrecuţi la echipa naţională, Hagiu îşi dă demisia în 2008 ca urmare a ratării dramatice a calificării la JO de la Beijing. Eşecul a atras de la sine şi un val de critici din partea unor oameni din lumea poloului. „Am ratat o calificare şi am plătit cu capul. Am luat toată vina asupra mea, am recunoscut că am greşit şi mi-am dat demisia. Ce să fac mai mult de atât?! Sunt curios câţi dintre antrenorii români ar fi avut decenţa să facă asta. Din păcate, lucrurile bune se şterg uşor cu buretele şi vin unii care aruncă cu mizerie peste", afirmă cu tristeţe Hagiu.

Un simbol al lui Dinamo, echipă cu care a cucerit zece titluri naţionale, Hagiu a preluat apoi marea rivală Steaua, spre surprinderea multora. „În acele momente grele, domnul Boroi, preşedintele Stelei, şi bunul meu prieten Florin Niţă, ambii foşti colegi de liceu cu mine, mi-au întins o mână de ajutor. Trecutul meu dinamovist nu poate să mi-l fure nimeni, dar sunt profesionist şi era normal să accept provocarea", ne-a spus Hagiu, câştigător al Cupei României cu Steaua în 2009.

Mai joacă polo de plăcere

Ajuns la 47 de ani, Vlad Hagiu nu se poate încă dezlipi de farmecul mingii. Fostul mare jucător evoluează pentru naţionala de old-boys a României şi o face cu mult succes, având deja în palmares un titlul european şi o medalie de argint la Campionatele Mondiale rezervate veteranilor. „Aşa mă menţin în formă şi, în plus, ne mai relaxăm, mai depănăm amintiri", afirmă Hagiu.

În puţinul timp liber rămas, Hagiu se dedică soţiei sale, psiholog de profesie, şi fetiţei sale, Sabina, de cinci anişori. Nu este un tip bogat, după propriile spuse, dar se simte bine în România şi nu vrea să plece peste hotare, cu toate că brandul Hagiu l-ar putea ajuta să-şi găsească un contract avantajos în străinătate.

„Am doar o căsuţă şi o maşină Renault în leasing. Familia şi numele sunt bogăţia mea. Din salariu de bugetar nu faci niciodată avere, dar am ales acest drum pentru că poloul m-a creat ca om şi vreau să contribui cu experienţa mea la dezvoltarea acestui sport în România", conchide Vlad Hagiu.

În prezent, Vlad Hagiu se ocupă de baza piramidei poloului autohton şi pregăteşte naţionala de juniori. Deşi a ratat de curând calificarea la turneul final al Campionatului European, fostul mare jucător nu dezarmează. „E o muncă total diferită decât la seniori. Dacă acolo îţi mai permiteai un respiro în timpul antrenamentului, aici trebuie să fii ca o cloşcă pentru pui. Am o relaţie foarte bună cu stafful tehnic al primei reprezentative şi sper să le pot oferi câteva soluţii pentru întinerirea echipei", afirmă fostul tehnician al naţionalei de seniori.

Un personaj dintr-o bucată, care a spus mereu lucrurilor pe nume, Hagiu rămâne un critic vehement al autorităţilor, care nu se implică în dezvoltarea unei infrastructuri pentru polo. „E ruşinos ca ditamai capitala să nu aibă decât un bazin acoperit şi acela vechi de o jumătate de secol. După locul patru la Europenele din 2006 am sensibilizat puţin opinia publică. A curs apoi un val de promisiuni, dar nu s-a realizat nimic concret. Statul trebuie să sprijine sportul şi voi milita în continuare pentru acest lucru până va da roade", spune Hagiu

Carte de vizită

Data şi locul naşterii: 29 martie 1963, Bucureşti

Palmares ca antrenor:

-Bronz la Jocurile Mondiale Universitare 1981
-Vicecampion european de juniori la Varna în 1982
-Finalist al Cupei Cupelor cu Dinamo în 1985
-Semifinalist al Cupei Campionilor cu Dinamo în 1987
-Golgheterul CM Perth 1991 cu 25 de goluri
-Locul 9 la CM 1991 şi locul 13 la CM 1994
-Locul 11 la JO 1996
- Campion european la veterani
-Vicecampion mondial la veterani
-Locul 4 la CE Shefield 1993
-Are 10 titluri naţionale cu Dinamo
-Are 400 de selecţii şi 1.030 de goluri la echipa naţională (record all-time)
-A evoluat pentru Dinamo, Siracuza, Cagliari şi Genoa

Palmares ca antrenor:

-Este maestru emerit al sportului
-Locul 6 la CM Montreal 2005
-Locul 4 la CE Belgrad 2006
-Locul 11 la CM Melbourne 2007
-României cu Steaua în 2009
-Pregăteşte momentan naţionala de juniori