Ghiţă: „Voi câştiga exact ca un samurai!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Ghita
Daniel Ghita

Daniel Ghiţă este primul român ce poate scrie istorie în circuitul K-1, fiind calificat în finala de 8 de la Tokyo. Luptătorul român îl va întâlni pe turcul Gokhan Saki în finala K1 World Grand Prix. Dacă va câştiga primul meci, românul îl va întâlni, în semifinală, pe învingătorul dintre Alistair Overeem şi Tyrone Spong.

Ghiţa este foarte încrezător înaintea meciului. „11 decembrie este ziua în care voi fi campion. Voi câştiga exact ca un samurai. Înaintea meciurilor mă gândesc ce ar face un samurai. Este ideal să te baţi ca un samurai şi să câştigi", a mărturisit el.

Sportivul nostru nu se teme nici de primul adversar, turcul Saki, cel care vrea să răzbune înfrângerea prietenului Eroll Zimmermann. „A spus asta pentru că ei doi sunt ca fraţii. Saki e un luptător bun, are tehnică, iar când spune aşa ceva, mă motivează şi mai mult. Îi voi arăta că eu sunt cel mai bun", a mai afirmat sportivul român.

Daniel Ghiţă a debutat în K1 în 2007, într-o gală desfăşurată în România. Atunci, el l-a învins pe japonezul Hayashi, şi de atunci a urmat ascensiunea. În 11 august 2009, el a doborât recordul lui Peter Aerts de cel mai rapid succes într-un turneu K1. Românul şi-a învins cei trei adversari în cinci minute şi 15 minute, în timp ce Aerts a făcut acelaşi licru, în urmă cu 10 ani, în şase minute şi 45 de secunde. Diferenţa este că Aerts a reuşit performanţa în gala finală în timp ce Ghiţă a făcut acelaşi lucru într-o gală de calificare.

Vezi aici programul complet al competiţiei:

Alistair Overeem vs. Tyrone Spong
Daniel Ghita vs. Gokhan Saki
Semmy Schilt vs. Kyotaro (Keijiro Maeda)
Mighty Mo vs. Peter Aerts
Învingătorul din meciul Overeem/Spong vs învingătorul din meciul Ghita/Saki
Învingătorul din meciul Schilt/Kyotaro vs învingătorul din meciul Mo/Aerts
Sergey Kharitonov vs. Singh Jaideep

Meciuri de rezervă:

Ewerton Teixeira vs. Errol Zimmerman
Hesdy Gerges vs. Yusuke Fujimoto

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite