Francisc Vaştag: „Boxului românesc i-ar putea bate gongul“!

Francisc Vaştag, primul campion mondial al boxului amator românesc, face o radiografie a situaţiei actuale a unui sport nelipsit în trecut de pe podiumurile majore. Multiplu campion mondial şi european la box, Francisc Vaştag, spune că boxul românesc a cunoscut un declin îngrijorător, dezvăluind şi motivele care au pus acest sport la podea.

„Adevărul Sporturi": Aţi dispărut de ceva timp din prim-plan. Ce aţi mai făcut în ultima vreme?

Francisc Vaştag: Mă ocup de Clubul Sportiv Municipal Reşiţa, unde sunt director-adjunct, şi, în special, de secţia de box, pentru că am crescut în sala de box şi nu pot sta departe de ea. Antrenez, încerc să găsesc copii talentaţi, care vor să facă performanţă, pentru că vedeţi cât de mult am decăzut. Iar viitorul nu arată deloc roz. În timpul liber, merg, ca de obicei, la vânătoare sau la pescuit.

Care ar fi principalele cauze ale acestui declin?

Totul pleacă de la lipsa investiţiilor, a banilor. Nu numai boxul a cunoscut această decădere. Toate disciplinele au suferit în ultimii ani, iar acum, odată cu această criză financiară despre care se tot vorbeşte, e foarte greu. Vedem şi noi aici la club câte greutăţi întâmpinăm. Simţim şi noi că ar trebui să oferim mult mai mult copiilor, mai multe meciuri, cantonamente, ieşiri la turnee afară şi o masă adecvată. Doar aşa poţi cere performanţă. Trebuie făcut repede ceva, pentru că, altfel, riscăm să sune gongul.

Vezi o soluţie în reînfiinţarea centrelor şi competiţiilor care existau cândva?

Pe vremea când făceam eu box, lucrurile erau mult mai bine organizate. Înainte se organiza un campionat pe echipe, care acum nu mai există. Atunci îi mobilizai pe toţi, chiar dacă erau şi sportivi mai slăbuţi. De exemplu, noi avem aici în sală trei băieţi, dar la diferite categorii de greutate. Nu mai există acum nici Ministerul Tineretului şi Sportului. Ne-au băgat acum la Cercetare şi nu avem un buget, nu ştim nimic. A trecut luna ianuarie şi noi nu avem un ban. Până acum nu au fost probleme aşa mari. Am ratat cantonamentul de iarnă, lucru care afectează pregătirea generală.

Cantonamentul de iarnă este foarte important la box şi nu numai. E nevoie de pregătire centralizată, la box ai nevoie de sparing parteneri. Copiii nu pot să boxeze doar între ei, pentru că se cunosc şi nu mai progresează. De asta au nevoie de meciuri în străinătate. Şi asta înseamnă bani.

Te mai macină şi acum gândul ratării unei medalii olimpice?

Într-adevăr, am fost la trei Olimpiade şi nu am luat nici măcar o medalie. Ba nu am prins cea mai bună formă, ba am avut ghinion. La Seul, în 1988, am fost într-o formă extraordinară, dar m-a descalficat arbitrul când mai erau 36 de secunde. Au luat atunci medalii boxeri pe care i-am bătut fără niciun fel de probleme. Parcă exista un blestem olimpic. Măcar o medalie olimpică.

Te gândeşti să revii la cârma lotului olimpic? Poate chiar în tandem cu Leonard Doroftei?

Boxul face parte din viaţa mea şi aş reveni la lot, dar doar în anumite condiţii. Eu am mai vorbit cu Rudel Obreja şi cu alţi oameni din box despre acest aspect.

M-aş întoarce doar dacă am realiza la Reşiţa un centru naţional. Am pus la punct şi un proiect care a ajuns la Ministerul Sportului, dar fără rezultat. La sportivi trebuie să le dai masă, casă şi dacă am avea aici un centru, ne-am descurca şi cu bani mai puţini. La box vin copii amărâţi. Dacă îi dai o friptură, poţi să tragi de el. Altfel, mai greu. Eu sunt primul care mi-aş dori să descoper un băiat care să-mi calce pe urme.

Vaştag a fost triplu campion al lumii

Francisc Vaştag s-a născut la Reşiţa, la 26 noiembrie 1968. A început să practice boxul la CSM Reşiţa, sub îndrumarea antrenorului Vasile Bala. A mai boxat sub culorile cluburilor Metalul Bocşa, Dinamo Bucureşti, Selena Bacău şi Freedom Star Farul Constanţa.

A fost campion european de juniori, la Brondby, în 1987, şi mondial, la Havana, în 1988. A obţinut cinci titluri de campion naţional de seniori la categoria 71 kg, în 1989, 1990, 1991, 1992 şi 1993. A câştigat trei titluri mondiale la seniori: Moscova (1989), Tampere (1993) şi Berlin (1996) şi o medalie de bronz la Sydney, în 1991.

A fost dublu campion european, la Bursa (1993) şi Vejle (1995). A câştigat Cupa Mondială de la Bangkok (1994), locul I la Jocurile Bunăvoinţei de la Seattle, în 1990, şi a fost de şapte ori câştigător al „Centurii de Aur". Graţie acestor performanţe, în 2000 i s-a acordat titlul de Maestru Emerit al Sportului şi i-a fost decernat Ordinul Naţional „Serviciul Credincios" în Grad de Cavaler.