Fostul antrenor al marelui Muhammad Ali, Angelo Dundee, a încetat din viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angelo Dundee, antrenor de box devenit celebru pentru că l-a pregătit pe Muhammad Ali timp de două decenii, a încetat din viaţă, miercuri, la Tampa, la vârsta de 90 de ani, informează cotidianul Miami Herald, citat de AFP.

Dundee a murit în urma unei crize cardiace suferite la un centru de refacere, după ce a petrecut câteva zile în spital pentru eliminarea unui cheag de sânge. În peste 40 de ani de carieră, Dundee a colaborat cu 15 câştigători de titluri mondiale, între care şi legendarii Sugar Ray Leonard şi George Foreman, dar cel mai cunoscut este parteneriatul său de lungă durată cu Ali. El a fost alături de Muhammad Ali, care atunci când au început colaborarea se numea Cassius Clay, la meciurile celebre ale acestuia, cum ar fi "The Rumble in the Jungle" cu Foreman în 1974 (Zair) sau "Thrilla in Manila" cu Joe Frazier, în 1975 (Filipine).

Considerat un fin strateg, el l-a pregătit pe Sugar Ray Leonard din 1976, câştigând cu acesta unele dintre cele mai frumoase meciuri ale acestuia, înainte de a-l ajuta pe Foreman să obţină titlul mondial la categoria grea, în 1994.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite