Florin Bercean, cel mai bun antrenor la judo feminin, din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Bercean
Florin Bercean

Uniunea Europeană de Judo (EJU) a acordat premiile anuale, printre care se numără şi cel pentru antrenorul Florin Bercean, care a fost desemnat cel mai bun antrenor la feminin, din 2010.

"Florin Bercean a fost premiat pentru succesul înregistrat cu sportivele sale în 2010. La Campionatul European, Alina Dumitru şi Corina Căprioriu au cucerit medaliile de aur, la Campionatul Mondial, Alina Dumitru a câştigat medalia de bronz", se arată în comunicatul EJU.

România mai are un premiu în panoplie, oferit de EJU cu această ocazie, la Kata, prin duo-ul Iulian Surlă-Aurelian Fleisz, împărţit cu italienii Daniele Mainenti-Andrea Faccioli.

Premiul de cel mai bun judoka al anului 2010 a revenit grecului Ilias Iliadis, respectiv Lucie Decosse (Franţa), cea mai bună echipă a fost desemnată cea a Olandei (feminin), iar cel mai bun antrenor la masculin în acest an a revenit tehnicianului francez Benoit Campargue.

În total, forul european de profil a oferit 18 premii, ceremonia având loc duminică seara, la Kiev, cu ocazia Congresului Ordinar al EJU, în prezenţa preşedintelului IJF, Marius Vizer.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite