Fenomenul chinez, dopaj sau nebunie?

Lu Xiaojun a uimit lumea halterelor

Sportivii din China continuă să şocheze la Olimpiadă, obţinând nu doar medalie după medalie, dar şi rezultate uluitoare.

China conduce în clasamentul pe medalii la Olimpiada de la Londra şi pare să-şi consolideze poziţia de lider mondial şi în sport. Ce e în spatele performanţelor olimpicilor chinezi? Nimeni nu ştie exact, dar într-o săptămână de concurs s-au întâmplat cel puţin trei evenimente care te pun pe gânduri.

Mai întâi a apărut Ye Shiwen, o copilă de 16 ani, care a înotat la 400 metri mixt ca o rachetă, depăşindu-şi propriul record cu 5 secunde.

Mai mult decât atât, pe ultima lungime de bazin, chinezoaica a scos un timp mai bun decât cel al americanului David Lochte, omul care l-a bătut lejer pe Michael Phelps. „ E imposibil, trebuie testată", a ţipat concurenţa. Ye Shiwen a fost însă testată la antidoping de multe ori şi a dovedit că e curată. „Nu m-am dopat. Muncesc însă mult. Trei ore dimineaţa, trei ore după-amiaza. Numai în bazin", s-a apărat chinezoaica.

A ridicat cu 30 de kg mai mult decât cubanezul

După Ye Shiwen, China l-a scos la rampă pe Lu Xiaojun, un halterofil la categoria 77 de kilograme. Acesta s-a luptat pentru medalie cu un alt chinez, Lu Haojie. Cei doi Lu au mers cap la cap, până când Haojie s-a accidentat şi n-a mai putut ţine pasul cu Xiaojun. S-a mulţumit cu medalia de argint, iar pe locul trei s-a clasat un cubanez. Până aici nimic deosebit, doar că între greutatea ridicată de medaliatul cu aur şi cea ridicată de cel care a obţinut bronzul este o diferenţă de 30 de kilograme. Asta în condiţiile în care la haltere ierar­hiile se alcătuiesc după diferenţe de 1-2 kilograme, uneori câteva sute de grame.

Al treilea caz şocant este cel al săritoarei Wu Minxia. Aceasta nu s-a putut bucura de aurul câştigat pentru că tatăl ei i-a dat o veste proastă. Fata a aflat şi că i-au murit bunicii şi că mama sa are cancer.  Veştile au venit însă cu întârziere de un an, pentru că părintele n-a vrut să îi distragă atenţia de la pregătiri, astfel încât să pună în pericol aurul de la Olimpiadă. Nu se ştie însă dacă a fost chiar dorinţa lui sau i s-a sugerat de mai sus.

Toate aceste întâmplări şi probabil destule altele care încă n-au ieşit la iveală ridică din nou întrebarea: ce fac chinezii? Se dopează în draci ori sunt nebuni, fanatici şi fac absolut orice pentru o medalie. Cert e că ascensiunea Chinei în sport a pornit de la o directivă de partid. Sătui să vadă cum americanii bat tot, tovarăşii de la Beijing au ordonat în anii '80 aplicarea unui program consistent de ridicare a performanţelor. Astfel, toţi învăţătorii şi profesorii aveau obligaţia de a depista şi informa autorităţile în privinţa copiilor cu aptitudini sportive, indiferent că aceştia aveau 4, 5 sau 8 ani.

„Recruţii" au fost trimişi în centre de pregătire, China având peste 3.500 de astfel de locuri. Acolo au fost integraţi în programe stricte şi au primit o educaţie spartană. Principala motivaţie?

„Să-i depăşim pe americani", după cum le spuneau mentorii lor. Îndoctrinarea a ajuns până acolo încât pe pereţii sălilor de sport era scris mare „Aur", acesta fiind ţelul fiecărui copil luat de lângă jucăriile lui şi pus să se antreneze până peste limitele umane. Presa din Occident a publicat la un moment dat fotografii cu puşti chinezi plângând de durere şi strângând din dinţi în timp ce profesorii îi sileau să tragă şi mai tare.

Toţi campionii cu care China se mândreşte acum au trecut prin asta. Tatăl săritoarei Wu a mărturisit că „am ştiut de mulţi ani că fiica noastră nu e doar a noastră". Campioana are acum 27 de ani, dar la 6 ani a intrat într-un centru de pregătire, iar la 16 ani a părăsit de tot domiciliul familiei.

La 7 ani făcea 20 de tracţiuni la bară

Înotătoarea-minune, Ye Shiwen a fost şi ea luată de acasă la o vârstă fragedă, căutătorii de talente remarcând că are membrele lungi şi palmele mari, lucru esenţial în înot. Şi aşa, la şapte ani, Ye ajunsese să facă 20 de tracţiuni la bară, iar acum la 16 înoată mai repede ca un bărbat.

Nimeni nu ştie cu exactitate ce se petrece în laboratoarele chinezilor, dar nu trebuie omis nici faptul că multe rezultate incredibile se obţin la sporturile individuale, la cele de echipă China fiind totuşi departe de a ţine capul sus. Şi poate, vorba lui John Leonard, antrenorul înotătorilor americani, care a spus zilele trecute: „Când se întâmplă ceva incredibil, istoria ne demonstrează în timp că a fost vorba de dopaj!"

396 de sportivi are China la Olimpiadă, ei concurând la 23 de sporturi. Doar la fotbal, handbal şi echitaţie nu participă chinezii.