"Dumnezeu a vrut să continui"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentat grav în 2006, Alin Jivan nu a renunţat la activitatea sportivă, iar acum visează la o medalie olimpică Alin Jivan este unul dintre gimnaştii care speră într-o performanţă

Accidentat grav în 2006, Alin Jivan nu a renunţat la activitatea sportivă, iar acum visează la o medalie olimpică

Alin Jivan este unul dintre gimnaştii care speră într-o performanţă la JO. Ambiţia sa este cu atât mai mare cu cât speră din nou, după doi ani dificili, să fie în top.

În 2006, aflat în plin elan sportiv, Jivan s-a accidentat grav. În urma unui exerciţiu de antrenament pe care îl efectua la sol, tendonul piciorului său stâng a cedat complet.

Se întâmpla cu fix o lună înaintea Campionatelor Mondiale şi se părea că gimnastul legitimat la Steaua nu are prea mari şanse să mai revină în sportul de performanţă. A venit însă operaţia la Spitalul Municipal din Bucureşti şi o perioadă de recuperare ce a durat mai bine de şase luni.

A revenit anul trecut

În 2007, Alin a revenit la competiţii, dar rezultatul nu a fost cel scontat. "Am mers la Campionatele Mondiale, unde am încercat să ajut echipa. Din păcate, nu am putut evolua în plenitudinea forţelor şi am avut rezultate modeste", îşi aminteşte gimnastul.

El nu s-a descurajat, a continuat să lupte, iar în ultima vreme a avut prestaţii din ce în ce mai reuşite, care au culminat cu poziţionării între medaliaţi la ultimele Campionate Naţionale.

Crede cu tărie în forţa Divinităţii

Tip credincios, Alin este convins că Divinitatea a contribuit decisiv la revenirea sa. "Am strâns din dinţi şi am simţit că Dumnezeu mă ajută. Cred că El a vrut să îmi continui activitatea. La Ploieşti am avut evoluţii bune, iar antrenorii m-au încurajat după concurs.

Dacă mă voi pregăti la fel de bine în continuare nu pot decât să sper că voi fi luat în echipa care va merge la Beijing şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, să mă întorc cu o medalie de acolo", speră Alin.

Până atunci, vicecampionul european de la Volos a participat la finele săptămânii trecute la un concurs de verificare în Germania şi urmează ca în perioada ce vine să îl convingă pe Dan Grecu că merită un loc în echipa care ne ve reprezenta la Jocurile Olimpice de la Beijing.

Mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să trec peste momentele dificile. Sunt pregătit să merg la Jocurile Olimpice.
Alin Jivan, gimnast lot naţional

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite